Programul de guvernare al PNL – DOCUMENT

Programul de guvernare al PNL - DOCUMENT
Programul de guvernare al PNL - DOCUMENT

Partidul Națio nal Liberal prezintă, în Programul de guvernare pentru perioada 2021 – 2024, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană şi majorarea PIB cu peste 450 de miliarde de lei. Salariul mediu net va creşte cu 50% până la finalul perioadei, iar pensia cu 46%. De asemenea, PNL îşi propune finalizarea a 970 de kilometri de autostradă şi drum expres, dar şi continuarea măsurilor economice luate în perioada pandemiei – facilităţi fiscale şi scheme de ajutor de stat.

PNL va prezenta, joi, de la ora 18.00, într-un eveniment online, Programul de guvernare pentru perioada 2021 – 2024, document structurat pe trei mari capitole care se referă la Dezvoltare şi creştere economică, Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice, dar şi Justiţie, Siguranţa cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politică externă

Capitolul Dezvoltare şi creştere economică are mai multe subcapitole, în care PNL vorbeşte despre măsurile pe care le are în vedere pentru creşterea nivelului de trai, atragerea de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii, dar şi în sectoare cum ar fi economia, energia, agricultura şi protejarea mediului.

”Dezvoltăm România prin investiţii în creşterea nivelului de trai”, susţine PNL în Programul de guvernare.

Măsurile avute în vedere pentru a realiza acest lucru sunt, potrivit documentului: cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în următorii 4 ani, cu un ritm de creştere de peste 6% în 2024; majorarea PIB-ul României cu peste 450 mld. lei până la peste 1.500 mld. lei la finalul anului 2024; crearea a peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie;

”PIB-ul pe locuitor România va depăşi 85% din media UE27 la finalul anului 2024; Salariul mediu net va creşte cu aproape 50% faţă de nivelul din 2020 şi va ajunge la 1.000 Euro/lună în 2024; Creştem puterea de cumpărare a pensiilor: Majorăm valoarea punctului de pensie cu 46% până în 2024 faţă de 2019; Valoarea punctului de pensie creşte de la 1.265 Lei în 2019 la 1.840 lei în 2024; Pensia medie anuală creşte cu cca. 536 Lei până la aproape 2.000 Lei în 2024 faţă de nivelul din 2020. Creştem puterea de cumpărare a veniturilor românilor cu peste 30% şi reducem inflaţia anuală sub 2%”, susţine PNL.

În ceea ce priveşte fondurile europene, PNL vorbeşte despre ”cel mai mare pachet de fonduri europene pentru investiţii şi dezvoltarea României: 33,5 mld. Euro prin Mecanismul pentru Redresare şi Rezilienţă pentru reforme structurale şi investiţii pentru recuperarea creşterii economice; 26,8 mld. Euro pentru dezvoltare şi investiţii prin Politica de Coeziune; 18,76 mld. Euro pentru agricultură prin Politica Agricolă Comună, din care 12,3 mld. Euro pentru plăţi directe pentru fermieri; 4 mld. Euro în cadrul Programului SURE pentru finanţarea măsurilor de sprijin pentru angajaţi şi companii; 5 mld. Euro prin programele de finanţare de la BEI, BERD şi Banca Mondială.

În domeniul Infrastructură, PNL promite realizarea investiţiilor aşteptate de români.

”Unim regiunile istorice ale României cu autostrăzi, drumuri expres şi cale ferată de mare viteză prin închiderea coridoarelor pan-europene de transport. Finalizăm peste 970 Km de autostrăzi şi drumuri expres în perioada 2021-2024”, arată PNL în Programul de guvernare.

În domeniul Economie, PNL promite revenirea creşterii economice prin continuarea programelor din Planul ”Reclădim România”

Programe financiar-bancare:

Prelungim amânarea ratelor bancare până la 1 iulie 2021;
Acordăm eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale pe o perioadă de 12 luni;
Continuăm acordarea de garanţii de stat pentru credite cu dobândă subvenţionată prin IMM Invest şi Eximbank – 30 mld. Lei;
Asigurăm accesul la finanţare şi lichidităţi pentru companii prin IMM Leasing şi IMM Factor – 5 mld. Lei;
Lansăm noi produse de garantare pentru IMM-uri: Agro-Invest, Cardul „I.C. Brătianu”, Venture IMM, Capital IMM etc.

Programe de finanţare nerambursabilă:

Lansarea de noi programe pentru mediul de afaceri, digitalizare, inovare şi turism în valoare de 10 mld. Euro pentru perioada 2021-2027;
Implementarea programului de granturi pentru repornire în industriile cele mai afectate cu o alocare de 1,5 mld. Euro – apel deschis în 2020;
Supracontractarea proiectelor pentru microîntreprinderi şi IMM-uri din Programul Operaţional Regional – în implementare cu un buget de 1,13 mld. Euro;
Contractarea granturilor pentru iniţiative antreprenoriale inovative şi digitalizarea companiilor cu un buget de 330 mil. Euro – apeluri deschise în 2020;
Implementarea sprijinului pentru antreprenoriat rural şi tineri fermieri cu un buget de 300 mil. Euro – apeluri deschise în 2020.

Scheme de ajutor de stat:

Schema de ajutor de stat pentru investiţii noi „Greenfield” cu un buget anual de 1,5 mld. Lei;
Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională cu un buget anual de 450 mil. lei;
Schema de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor înregistrate de companiile din HoReCa şi turism în 2020 faţă de veniturile din 2019;
Schema de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor pentru chiriaşii centrelor comerciale care şi-au suspendat activitate în 2020 – 160 mil. Lei;
Schema de ajutor de stat pentru sectoarele cultural-creative pentru susţinerea activităţilor cultural-artistice în perioada 2021-2022 – 100 mil. Euro;
Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice. Au fost alocate încă 150 mil. Europentru următorii trei ani.

La capitolul Energie, PNL promite ”investiţii strategice pentru securitatea energetică a României”, iar în Agricultură sprijin pentru ”dezvoltarea fermelor de familie şi promovăm comercializarea produselor româneşti”.

”Susţinem combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia justă la o dezvoltare sustenabilă”, arată PNL în capitolul dedicat protecţiei mediului.

Al doilea mare capitol al programului de guvernare – Modernizarea statului şi reforma marilor sisteme publice – se referă la măsurile din Administraţie, Fiscalitate, Muncă, Sănătate, Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport şi Patrominiu cultural.

În toate aceste domenii, PNL promite eficientizare, simplificare şi digitalizare accentuată.

Ultimul mare capitol – Justiţie, Siguranţa Cetăţeanului, Apărare Naţională şi Politica externă – se referă la asigurarea unei justiţii egale pentru toţi, protejarea dreptului la viaţă şi sănătate al cetăţenilor, Strategia de apărare a ţării şi refacerea ”credibilităţii Guvernului în plan european şi internaţional”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

guvernare pnl programul de guvernare pnl
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes