Programul ”Tomata” revine sub altă denumire: ”Legume în Spaţii Protejate”. Legumicultorii vor primi bani pentru culturi diverse

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, a anunţat extinderea programului „Tomata” şi la alte legume şi transformarea acestuia în „Legume în Spaţii protejate”. El a mai spus că, tot pentru legumicultori a fost alocată suma de 150 milioane euro, în următorii 2 ani, pentru sere şi solarii şi 50 milioane euro pentru procesare şi depozitare.

„Programul Tomata, la fel cum am spus în tot anul trecut, s-a derulat pe o perioadă de 4 ani. Orice formă de schemă de sprijin de stat funcţionează între 3 şi 4 ani. Se direcţionează anumite sume către un sector aflat în dificultate, după care forma aceea de sprijin se mută într-o altă zonă. Din nefericire, nu întotdeauna acest program a avut efect, deoarece constant, în fiecare an, importurile de tomate au crescut, apoi în multe locuri programul a fost fraudat pentru că nu era foarte sigur din punct de vedere al managementului programului şi au fost foarte mulţi fermieri sau aşa-zisi fermieri care au beneficiat de acest program, iar banii în mod normal ar fi trebuit să ajungă la cei care chiar produceau tomate în spaţii protejate. La fiecare întâlnire legumicultorii mă întrebau acelaşi lucru – de ce doar tomata, nu mai sunt şi alte legume? Tocmai de aceea anul acesta o să extindem această formă de sprijin şi o să o transformăm în legume în spaţii protejate, iar legumicultorii să producă acele legume pe care piaţa le cere”, a declarat Adrian Oros vineri la Parlament, chestionat dacă va fi extins programul „Tomata” şi la alte legume.

Ministrul a mai spus că tot pentru legumicultorii, „în următorii 2 ani, am alocat 150 de milioane euro prin Programul de Tranziţie pentru sere şi solarii, bani distincţi”.

„De asemenea, pentru procesare şi depozitare – 50 milioane euro. Anul acesta, legumicultorii vor primi pentru legume în spaţii protejate sprijin cuplat de 4.600 euro. Acestea sunt sumele totale legate de legumicultură pe anul acesta”, a mai spus Oros. 

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

legume in spatii protejatepentru pentru legumicultoriprogramul tomata
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes