Protest pentru redeschiderea școlilor, în Piața Universității

Duminică seară, câteva zeci de persoane s-au strâns în Piața Universității din București, pentru a cere redeschiderea școlilor în data de 11 ianuarie. Manifestanţii s-au declarat nemulţumiţi de anunțul ministrului Educației, Sorin Câmpeanu, care a spus că școlile nu se vor redeschide pe 11 ianuarie.

”Noi ne dorim ca școlile să se redeschidă în condiții normale, cu cursuri organizate față în față”, a declarat, pentru Antena 3, unul dintre participanți.

Protestatarii au scandat împotriva guvernanților și solicită ca elevii să revină în banci. Mulţi dintre ei au venit la protest fără măști de protecție, dar au păstrat distanța fizică. La fața locului s-au aflat jandarmii și polițiștii care au monitorizat protestul din centrul Capitalei și i-au amenințat cu amenzi pe cei ce nu respectă normele anti-Covid.

Oamenii sunt revoltaţi şi solicită deschiderea scolilor, motivând că România este singura țară europeană care a închis școlile „față în față” în ultimele 9 luni din cele 10 luni scurse de la debutul pandemiei și a venit timpul ca toți copiii să se întoarcă la viata şi școala normală.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

protest redeschiderea scolilorprotest universitateredeschiderea scolilor
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes