Situație explozivă în Bulgaria. Autostradă spre Grecia, blocată

Proteste antiguvernamentale Sofia, Bulgaria
Proteste antiguvernamentale Sofia, Bulgaria

De peste trei săptămâni, manifestanții din Sofia cer demisia guvernului, acuzat de corupţie. Aceștia şi-au intensificat presiunea duminică, ridicând alte corturi alături de cele care de joi restricţionează traficul în centrul capitalei şi blocând principala autostradă spre Grecia.

Deşi au fost instalate doar 30 de corturi de campanie, amplasarea lor în puncte nevralgice ale capitalei continuă să provoace restricţii grave traficului.

Manifestanţii au asigurat că nu vor pleca până la demisia premierului, populistul conservator Boiko Borisov, şi a procurorului general, Ivan Geşev, acuzaţi că servesc interesele oligarhilor şi nu ale populaţiei.

Pe de altă parte, un mic grup de manifestanţi blochează de duminică, în dreptul oraşului Blagoevgrad, la circa 120 de kilometri sud de Sofia, autostrada care leagă capitala de frontiera greacă, provocând restricţii severe ale traficului.

Sâmbătă seară, aproximativ 2.000 de persoane au manifestat în centrul Sofiei, într-un marş mai redus decât cel de joi, când peste 25.000 de persoane s-au reunit timp de mai multe ore în piaţa unde se află sediile guvernului, parlamentului şi preşedinţiei.

Aproximativ 60 % dintre bulgari susţin protestele şi 45 % cer demisia premierului Borisov, potrivit unui sondaj publicat de institutul Alpha Research.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

autostrada greciaperoteste bulgaria autostrada blocatavacanta grecia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes