Proteste în Franța: Contestatarii permisului sanitar ies în stradă în sute de oraşe

Sâmbătă, în mai mult de 150 de oraşe în Franţa, sunt anunțate manifestaţii contra extinderii permisului sanitar şi a vaccinării obligatorii pentru personalul sanitar, validat joi de Consiliul constituţional, informează AFP.

Aceste manifestări, pentru al patrulea weekend consecutiv, au loc a doua zi de la un nou apel lansat de Emmanuel Macron – “Vaccinaţi-vă!” – şi după ce mai mult de 44 de milioane de francezi au primit cel puţin o doză (65,9% din populaţie).

“Macron, nu vrem permisul tău sanitar”, au strigat de joi câteva sute de manifestanţi la Paris, după validarea de către Consiliul constituţional. 

Legea adoptată la finalul lui iulie extinde obligativitatea permisului sanitar pentru locurile publice şi pentru personalul sanitar. 

Începând de luni, va trebui prezentat un certificat de vaccinare, un test PCR negativ la Covid-19 sau un certificat care să ateste revenirea după boală pentru a avea acces în cafenele şi restaurante, săli de spectacole sau saloane profesionale sau pentru a călători cu trenul, avionul sau autocarul.                

Mulţi spun că refuză să fie “cobai” pentru noile vaccinuri. Dar o bună parte dintre manifestanţi, vaccinaţi, consideră că această impunere a permisului sanitar este “o obligaţie vaccinală deghizată” şi “o societate controlată”. 

Ministerul de Interne a recenzat cel puţin 204.000 de manifestanţi pe 31 iulie (faţă de 161.000 o săptămână mai târziu). “Aşteptăm acelaşi număr” sâmbăta aceasta, a spus o sursă din Poliţie.

Patru adunări sunt anunţate la Paris, unde poliţiştii se aşteaptă la 10.000 de participanţi.                

Săptămâna trecută, protestele au fost tensionate între manifestanţi şi forţele de ordine, cu injurii la adresa mass-media.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

pasaport covid pasaport sanitar permis sanitar proteste franta vaccinare obligatorie
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes