stiripescurt.ro
InternationalRecomandate

Provocări militare China: Exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita lui Pelosi

China a lansat, joi, exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă pe care Beijingul o consideră teritoriu chinez, relatează Reuters.

La scurt timp după începerea programată a exerciţiilor la ora 4.00 GMT (7.00, ora României), televiziunea de stat CCTV din China a anunţat că exerciţiile au început şi se vor încheia duminică la ora 4.00 GMT (7.00, ora României). Acestea ar include trageri cu muniţie reală asupra apelor şi în spaţiul aerian din jurul Taiwanului, se arată în comunicat.

Oficialii taiwanezi au spus că exerciţiile încalcă reglementările Naţiunilor Unite, invadează spaţiul teritorial al Taiwanului şi reprezintă o provocare directă pentru navigaţia aeriană şi maritimă liberă.

China efectuează exerciţii pe cele mai aglomerate căi navigabile internaţionale şi rute aeriene şi acesta este ”un comportament iresponsabil, ilegitim”, a precizat Partidul Democrat Progresist (DPP) din Taiwan.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al cabinetului din Taiwan, exprimând condamnarea serioasă a exerciţiilor, a declarat, că site-urile web ale Ministerului Apărării, Ministerului de Externe şi biroului prezidenţial au fost atacate de hackeri.

Miercuri seara, la doar câteva ore după ce Pelosi a plecat spre Coreea de Sud, aeronave neidentificate, probabil drone, au zburat deasupra zonei insulelor Kinmen din Taiwan, în apropiere de coasta continentală, a precizat Ministerul taiwanez al Apărării.

Generalul-maior Chang Zone-sung din comandamentul de apărare Kinmen al armatei a declarat pentru Reuters că dronele au zburat în tandem în zona Kinmen de două ori miercuri seara, în jurul orelor locale 21.00 şi 22.00.

”Am tras imediat rachete de semnalizare pentru a da avertismente şi pentru a le alunga. După aceea, s-au întors. Au intrat în zona noastră de restricţie şi de aceea le-am dispersat”, a spus el.

China, care revendică Taiwanul ca teritoriu propriu şi îşi rezervă dreptul de a-l lua cu forţa, a precizat, joi, că diferenţele sale cu insula autoguvernată sunt o chestiune internă.

”Pedeapsa noastră împotriva susţinătorilor fervenţi ai independenţei pro-Taiwan, a forţelor externe, este motivată, legală”, a menţionat Biroul de Afaceri al Taiwanului din Beijing, China.

În mod neobişnuit, exerciţiile din cele şase zone din jurul Taiwanului au fost anunţate printr-o hartă de localizare difuzată de agenţia oficială de ştiri Xinhua.

Joi, primele opt articole în tendinţe de pe platforma chineză Weibo au fost subiecte referitoare la Taiwan, majoritatea exprimându-şi sprijinul pentru exerciţiile chineze sau furia cauzată de vizita lui Pelosi.

”Să reunim patria-mamă”, au scris mai mulţi utilizatori.

”Cred că aceasta (vizita lui Pelosi) este un lucru bun. Ne oferă ocazia să încercuim Taiwanul, apoi să folosim această oportunitate pentru a lua Taiwanul cu forţa. Cred că ar trebui să-i mulţumim tovarăşei Pelosi”, a declarat un locuitor din cartierul central de afaceri al capitalei.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Jill Biden, Prima Doamnă a SUA, testată pozitiv Covid-19, în vacanţa de familie, în South Carolina

redactia

Rechizitoriu dosarul Revoluţiei: „Grupul Iliescu” a avut ca scop înlăturarea lui Ceauşescu, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS

Cristian Saghin

L’Equipe: Popovici este singur pe planeta sa!

Gloria Pascu

Ziua Marinei, 15 august – Klaus Iohannis: În câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică. Vom consolida postura NATO de descurajare şi apărare

Mihnea Tudor

China anunţă că a efectuat noi exerciţii militare în jurul Taiwanului pe fondul vizitei delegaţiei Congresului SUA

redactia

METEO ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară

Mihnea Tudor

Rusia confirmă un posibil schimb de prizonieri în vederea eliberării baschetbalistei Brittney Griner

Mihnea Tudor

Germania urmează să scadă la 19°C încălzirea în clădiri publice

redactia

”Vasile, tu eşti remaniat?” Ciolacu, întrebat despre o eventuală remaniere a ministrului Apărării

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »