PSD cere demisia urgentă a lui Orban şi Tătaru pentru că nu-şi asumă haosul provocat în sistemul de sănătate şi dau vina pe medici

PSD solicită demisia imediată a premierului Ludovic Orban şi a ministrului Sănătăţii Nelu Tătaru pentru eşecul catastrofal în gestionarea pandemiei SARS-CoV-2. Tragedia de la Spitalul Judeţean Neamţ este rezultatul deciziilor aberante emise de reprezentanţii Guvernului, care în ultimele luni au fost mult mai preocupaţi de campaniile electorale şi de alegeri, decât de combaterea pandemiei.

„Spitalele din întreaga ţară au fost puse în situaţii imposibile ca urmare a creşterii accelerate a cazurilor severe de COVID-19, iar DSP-urile au fost incapabile să ţină pasul cu avizarea reamenajărilor urgente la care erau nevoiţi să recurgă medicii pentru a-i putea trata pe toţi pacienţii, indiferent de locurile disponibile, aşa cum îi obliga tot Guvernul printr-un Ordin emis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Medicii au fost şi sunt în continuare nevoiţi să aleagă între viaţa pacienţilor şi respectarea hotărârilor aberante venite de la Guvern. Este absolut revoltător ca cei care au creat acest haos să încerce acum să pună toată vina în seama salvatorilor de vieţi din prima linie. Este absolut jignitor, ca cei care au provocat această catastrofă sanitară să vină să-i acuze pe cei care, prin sacrificiu personal, au dus greul în această pandemie”, arată social-democraţii marţi, într-un comunicat de presă.

PSD reaminteşte opiniei publice faptul că, în lunile premergătoare tragediei de la Piatra Neamţ, ministrul Tătaru „a umplut sistemul de sănătate şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă cu politruci, chelneri şi rubedenii”.

Chiar la Spitalul Judeţean de la Piatra Neamţ, Guvernul condus de Ludovic Orban a încercat să impună la conducerea unităţii medicale un patron de pompe funebre, mai spune sursa citată.

”De asemenea, trebuie amintite blocajele în cheie electorală făcute de Guvernul Orban împotriva eforturilor autorităţilor locale de a combate pandemia. Sunt de notorietate publică blocajele Guvernului împotriva testării populaţiei din Bucureşti şi împotriva altor acţiuni întreprinse de aleşii locali de la Neamţ, Bistriţa, Iaşi etc. pentru simplul fapt că aceştia aveau altă culoare politică! Tragedia de la Piatra Neamţ ar fi putut fi evitată dacă miniştrii Guvernului Orban nu ar fi blocat funcţionarea noului Spital de la Leţcani unde în seara tragediei erau disponibile peste 100 de paturi ATI”, conchide sursa menţionată.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

demisia tataru demisie orban patron pompe funebre psd cere demisia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes