PSD îi cere lui Florin Cîţu să facă un pas în spate, iar lui Iohannis să intervină în ”scandalul politic”

PSD îi solicită premierului Florin Cîţu să facă un pas în spate şi să-şi delege atribuţiile de premier, conform legislaţiei în vigoare, în perioada campaniei electorale din partid rămasă până la Congresul PNL din 25 septembrie.

„Delegarea atribuţiilor de premier către un alt membru al guvernului, de regulă către un vicepremier, este o procedură uzuală, folosită în trecut de alţi premieri ai României. Nu credem că preşedintele Iohannis s-ar opune unei asemenea decizii care are ca scop protejarea actului de guvernare”, mai transmite partidul, într-un comunicat de presă.

„PSD consideră că aceasta este o soluţie care ţine departe guvernarea de scandalul uriaş generat de lupta pentru putere din PNL. Scandalul „Cîţugate”, în care premierul a folosit resursele Guvernului pentru campania sa din partid, precum şi pelerinajul la Palatul Victoria al primarilor PNL pentru a face troc cu fonduri publice în schimbul votului pentru şefia partidului constituie dovezi temeinice că premierul Cîţu nu mai are capacitatea de a-şi exercita atribuţiile în mod obiectiv, afectând astfel în mod deosebit de grav interesele comunităţilor locale tăiate de pe lista rectificării bugetare”, conform sursei citate.

Social-democraţii îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis „să îşi întrerupă îndelungata vacanţă pentru a-l convinge pe premier să accepte această măsură care reprezintă o barieră de protecţie a guvernării României faţă de interferenţele toxice produse de scandalul politic din PNL”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

congresul psdflorin citupremierpsdretragere cituscandal politic
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes