PSD: Iohannis şi Cîţu trebuiau primiţi cu colivă şi lumânări la Institutul Cantacuzino, nu cu fanfară şi covor roşu

Reprezentanţii PSD au transmis că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu trebuiau primiţi „cu colivă şi lumânări la Institutul Cantacuzino” şi nu cu fanfară şi covor roşu. Social-democraţii au adăugat că cei doi „nici nu s-au sinchisit să răspundă Comisiei Europene de a identifica potenţiale capacităţi de producţie pentru vaccinuri”.

Iohannis şi Cîţu trebuiau primiţi cu colivă şi lumânări la Institutul Cantacuzino, nu cu fanfară şi covor roşu! În pandemie, România a ajuns din producător, un simplu depozitar de vaccinuri. Nici nu s-au sinchisit să răspundă Comisiei Europene de a identifica potenţiale capacităţi de producţie pentru vaccinuri! Pur şi simplu nu le-a păsat!

Pe modelul măştilor-fantomă de la Romarm, guvernarea Cîţu-Iohannis n-a fost în stare să producă la “Cantacuzino” altceva în afara unui banal supliment alimentar! Atât s-a putut! În schimb, tare le place să ambaleze frumos coliva şi să spună că e cozonac”, arată o postare de joi pe pagina de Facebook a PSD.

Şeful statului Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat joi dimineaţă la ceremonia organizată cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

citu cantacuzinocoliva si lumanari cantacuzinoinstitutul cantacuzinoiohannis cantacuzino
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes