PSD: USR PLUS are ocazia de a face dovada transparenței pe care au tot clamat-o, votând înființarea Comisiei de anchetă

În contextul ultimelor declarații ale fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, Partidul Social Democrat cere Alianței care l-a susținut pe acesta să facă dovada transparenței până la capăt:

”PSD a avut dreptate când a susținut că datele privind pandemia au fost măsluite și că actuala guvernare a ascuns realitatea cetățenilor din interese politice, electorale sau de imagine”, susțin reprezentanții PSD, într-un comunicat de presă primit la redacție.

”Scandalul din Coaliția de guvernare confirmă pe de o parte faptul că românii au fost mințiți de autorități, iar pe de altă parte că deciziile privind restricțiile impuse populației nu au fost fundamentate pe date epidemiologice reale, ci după interesele politice ale guvernanților.

În noul context politic, USR PLUS are ocazia de a face dovada transparenței pe care au tot clamat-o până acum, dar pe care nu au dus-o niciodată până la capăt.

Dacă vor într-adevăr să demonstreze că sunt în slujba aflării adevărului și că nu folosesc „principiul transparenței”, doar ca pe un instrument de șantaj sau vendetă politică, atunci au obligația ca luni să voteze solicitarea PSD de înființare a comisiei de anchetă privind măsluirea datelor despre pandemie. Românii au dreptul să știe adevărul despre pandemie și despre modul în care au fost fundamentate restricțiile impuse în această perioadă”, se mai arată în documentul social-decmocraților.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

comisie de ancheta pandemie dovada transparenta psd transparenta
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes