Pui de căprioară, ținut captiv, în condiții mizere, la o mănăstire: Așa a vrut starețul

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Leordina, județul Maramureș au fost sesizați cu privire la faptul că la o mănăstire este ținut în captivitate un pui de căprioară. Aceștia s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă și au cerut sprijin polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

În fapt s-a constatat că un pui de căprioară era ținut într-un țarc situat în apropierea unei clădiri din complexul monahal.

Puiul de căprioară a fost predat, joi, unei asociații de protecție a animalelor și transportat de la fața locului de către membrii acesteia. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere ilegală de animale sălbatice luate din natură, se arată într-un comunicat al poliției.

Situația, semnalată de o turistă

În urma unei postări făcute de o tânără turistă pe grupul public SOS Animal Rescue, de pe Facebook, Poliția Maramureș s-a autosesizat. În text se preciza faptul că puiul de căprioară era ținut captiv, într-un țarc, în condiții improprii, cu încuviințarea starețului Mănăstirii.

Acesta este mesajul în urma căruia puiul de căprioară a fost salvat:

„Bună ziua! Va rog să distribuiți. Poate ajunge unde trebuie. La jumătatea drumului dintre Borșa și Sighetu Marmației am facut o oprire la Mănăstirea Izvorul Tamaduirii. E un indicator care arată drumul spre mănăstire.
Cand am plecat de acolo am observat sufletul ăsta ținut captiv într-un țarc înghesuit. Am întrebat un călugăr de ce îl țin în captivitate și mi-a răspuns că așa crede de cuviință starețul. Țin să menționez că puiul avea diaree și roiau muștele în jurul lui.”, a scris turista pe facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Mănăstirea Izvorul Tamaduirii pui de caprioara pui de caprioara captiv
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes