Pui de urs, rămas fără mamă, salvat din munții Făgăraș. Povestea emoționantă din spatele unei intervenții la limită: După primul biberon a “înviat”

După evenimentele nefericite din ultima săptămână, când patru pui de urs au fost scoși din bârlog și aruncați în zăpadă, în Harghita, avem o veste foarte bună din munții Făgăraș, unde forestierii au acționat responsabil și au reușit salvarea unui pui de urs, pe fondul cinegetic gestionat sub umbrela proiectului Fundației Conservation Carpathia.

”Povestea ursulețului salvat începe în data de 22.02.2021, când, în urma anunțului făcut de către pădurarul Ocolului Silvic Păpușa Rucăr, Laviniu Terciu, angajat Conservation Carpathia, sprijinit de reprezentantul Ocolului și de către muncitorii forestieri care găsiseră puiul, ursulețul a fost preluat, după analizarea evenimentului și informarea Comisariatului Gărzii județene de Mediu Argeș (cu care am colaborat eficient și operativ)”, se arată într-un comunivcat al Fundației Conservation Carpathia. Acțiunea de salvare a avut loc pe fondul cinegetic 18 Râul Târgului, situat în județul Argeș, pe teritoriul administrativ al comunei Lerești.

Totul a început după ce muncitorii forestieri care exploatau masa lemnoasă într-o doborâtură de vânt, pe terenul proprietate a Obștii Lerești, au observat în zona de lucru, vineri, 19.02.2021, un pui de urs nou născut singur, fără ursoaică și au oprit activitățile de exploatare, pentru a nu deranja mai mult zona.

Puiul de urs a fost lăsat în pădure pentru a-i oferi șansa ca ursoaica să se întoarcă la el. La reîntoarcerea muncitorilor la lucru luni, 22.02.202, văzând că ursulețul este tot singur și că starea lui era foarte proastă, aceștia au anunțat pădurarul, pe Baciu Tiberiu, iar acesta a anunțat personalul cinegetic Carpathia, cunoscând modul de lucru eficient al echipelor de intervenție Carpathia.
Ursoaica mamă a avut culcușul făcut între doi arbori de molid doborâți de vânt și probabil, când lucrările de exploatare forestieră au început mai aproape, s-a speriat și a fugit.

Culcușul ursoaicei care și-a părăsit puiul

”Din păcate zonele în care arborii sunt doborâți de vânt în ochiuri relativ mari sunt o tentație majoră pentru ursoaice în prag de iarnă, care găsesc în aceste locații zone propice, ascunse și ferite de pericole imediate, pentru a naște pui. Pe de altă parte, aceste zone unde pădurea este doborâtă de vânt sunt, în mare parte, supuse activităților de exploatare forestieră, având în vedere că sunt considerate de legislația silvică ca fiind prioritar și obligatoriu de exploatat. Proprietarul pădurii, ocolul silvic și societățile care exploatează masă lemnoasă sunt chiar obligați să curețe aceste zone cât mai repede”, se mai aarată în comunicatul fundației.

Fundația Conservation Carpathia implicare rapidă

”În cazul de față, atât muncitorii forestieri, cât și ocolul silvic au dat dovadă de responsabilitate și compasiune și au avut un rol decisiv în salvarea puiului de urs, drept pentru care le mulțumim și le suntem recunoscători.

Vorbind în termeni generali, de aceea este bine să avem în păduri și zone de liniște, insule de refugiu pentru natură și pentru sălbăticiuni în particular unde acestea să nu fie deranjate voluntar sau involuntar de către om.
Acesta este motivul pentru care Fundația Conservation Carpathia pune la dispoziția societății toate pădurile sale ca zone de nonintervenție”, au precizat cei de la Conservation Carpathia.

Primul biberon după salvare

După primul biberon a “înviat”

În continuare, după anunțarea autorităților de mediu, pădurarul Laviniu, văzând starea proastă a puiului de urs care “abia mai tremura” după spusele lui, l-a transportat pe acesta la medicul veterinar cu care colaborăm, dl Soceanu Silviu.

Ursulețul a fost consultat și de Leonardo Bereczki, specialist recunoscut de la Centrul de reabilitare a urșilor orfani Bălan, județul Harghita, iar medicul veterinar a început hrănirea și încălzirea de urgență a puiului de urs.
După primul biberon acesta a “înviat” și a adormit ulterior în brațele rangerului FCC.

Puiul de urs salvat, adormit în brațele rangerului

Mulțumim domnului doctor Soceanu pentru grija purtată atât puiului de urs, zimbrilor reintroduși de fundație în zona Munților Făgăraș, precum cât și altor animale sălbatice ori de câte ori am apelat la el!”, este mesajul transmis de reprezentanții Fundației Conservation Carpathia.

După întocmirea formalităților, puiul de urs a fost preluat de către Centrul de reabilitare a urșilor orfani de la Bălan, singurul loc unde, din câte știm noi, puii de urs au șanse să fie crescuți într-un mod în care le cresc șansele de a se întoarce mai târziu în pădure, acolo unde le este locul, în deplină libertate.

foto credit: Conservation Carpathia, Laviniu Terciu

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Carpathiaconservation carpathiaFundatia Conservation Carpathiapui de urs orfanpui de urs salvatpui de urs salvat fagaras
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes