Statele Unite şi NATO sunt invitate la negocieri de către Rusia, care dorește o limitare a desfăşurării rachetelor și transparenţă militară, un nou semn de calmare a tensiunilor între Rusia şi Occident, anunţă marţi preşedintele rus Vladimir Putin, după ce Moscova a anunţat că retrage trupe de la exerciţii militare care au alimentat temerile cu privire la o invazie a Ucrainei.
Putin a declarat în urma unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz că Statele Unite şi NATO au respins revendicările Moscovei ca Ucraina şi alte foste ţări sovietice să nu adere la Alianţa Nord-Atlantică, să oprească desfăşurări militare în apropierea frontierei ruse şi să retragă forţele NATO din Europa de Est.
Însă Statele Unite şi NATO au fost de acord să discute despre o serie de măsuri în domeniul securităţii pe care li le-a propus Rusia.
Putin a anunţat că Rusia este pregătită să participe la negocieri privind o limitare a desfăşurării rachetelor cu rază intermediară de acţune în Europa, transparenţa exerciţiilor militare şi alte măsuri de construire a încrederii şi a subliniat că este necesar ca Occidentul să ţină cont de principalele revendicări ruse.
El a făcut aceste declaraţii după ce Ministerul rus al Apărării a anunţat o retragere parţială de trupe, în urma unor exerciţii militare, care alimentează speranţe cu privire la faptul că Kremlinul nu urmăreşte să invadeze Ucraina imediat.









Comenteaza cu profilul facebook