Rusia urmează să interzică – începând de la 1 februarie 2023 – vânzarea de petrol rusesc către ţări străine care plafonează preţul petrolului rusesc la 60 de dolari barilul de către Uniunea Europeană (UE), G7 şi Australia, relatează AFP.
”Livrarea de petrol şi de produse petroliere ruseti unor persoane juridice străine şi altor particulari este interzisă”, în cazul în care acestea folosesc preţul plafonat, se arată într-un decret semnat marţii de către preşedintele rus Vladimir Putin.
Statele din Uniunea Europeană, G7 plus Australia au decis în mod coordonat plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl livrează statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se aplică începând din 5 decembrie prin impunerea ei companiilor ce furnizează servicii de transport maritim sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol.
Această măsură, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi intrat în vigoare la 1 decembrie.









Comenteaza cu profilul facebook