Radu Mihaiu îi iartă pe locuitorii sectorului 2 de penalitățile la obligațiile fiscale restante, dacă le achită până 31 ianuarie 2022

Radu Mihaiu îi iartă pe locuitorii sectorului 2 de penalitățile la obligațiile fiscale restante, dacă le achită până 31 ianuarie 2022
Radu Mihaiu îi iartă pe locuitorii sectorului 2 de penalitățile la obligațiile fiscale restante, dacă le achită până 31 ianuarie 2022

Consiliul Local Sector 2 a decis, luni, în unanimitate, anularea penalităţilor pentru obligaţiile fiscale restante la data de 31 martie 2020, pentru cetăţenii care le achită până la 31 ianuarie 2022. 

”O mână întinsă acelor familii ce trăiesc sub semnul incertitudinii sau sunt nevoite să-şi pondereze cheltuielile poate însemna mult în aceste clipe”, a transmis primarul Radu Mihaiu.

”Am propus Consiliului Local o măsură ce tocmai s-a adoptat cu unanimitate – anularea penalităţilor pentru obligaţiile fiscale restante la 31 martie 2020 pentru cetăţenii care le achită până la 31 ianuarie 2022 (în loc de 31 martie 2021). Suntem conştienţi că pandemia aduce după sine şi situaţii de criză sau mai puţin fericite. O mână întinsă acelor familii ce trăiesc sub semnul incertitudinii sau sunt nevoite să-şi pondereze cheltuielile poate însemna mult în aceste clipe. Un sprijin venit la momentul oportun poate debloca şi ne poate face pe toţi să funcţionam mai bine”, a scris, luni, pe Facebook, primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu.

Primarul a prezentat şi situaţia încasărilor din taxele locale.

”În Martie 2020, încasările din taxe locale au fost de 89 milioane lei. În Martie 2021, în plină pandemie, încasările au fost mult mai mari – în valoare de 204 milioane lei. Din toţi contribuabilii, rata persoanelor juridice este mai crescută. Am să fiu sincer şi am să recunosc că acest fenomen ne-a luat prin surprindere. Acest gest de solidaritate şi responsabilitate mă face să cred că suntem pe drumul cel bun. Un drum al normalităţii”, a mai scris primarul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

achita pana la 31 ianuarie 2022 anulare penalitati consiliul local sector 2 obligatii fiscale primar radu mihaiu
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes