Rafila: Ne așteptăm ca numărul cazurilor de pacienți care au nevoie de terapie intensivă, dar și numărul deceselor să crească

Alexandru Rafila a declarat luni seară, la Digi24, că, statistic, 5% din pacienții Covid-19 dezvoltă o formă gravă a bolii și au nevoie de terapie intensivă. Directorul Societății Române de Microbiologie spune că se așteaptă ca numărul cazurilor de pacienți care au nevoie de terapie intensivă, dar și numărul deceselor provocate de Covid-19 să crească în următoarele săptămâni.

De asemenea, el a mai explicat și de ce este de așteptat ca această perioadă pe care o traversăm acum, cu peste 1.000 de cazuri noi în fiecare zi, să aibă consecință creșterea numărului de pacienți în stare gravă și chiar decese peste câtva timp:

”E un decalaj între creșterea numărului de cazuri noi și creșterea numărului de cazuri de terapie intensivă și de mortalitate. Pentru că un om care se îmbolnăvește nu intră de a doua zi la ATI, boala se agravează în timp. În următoarele săptămâni ne așteptăm să avem o creștere mai rapidă a cazurilor de terapie intensivă și a mortalității. Dacă am 1.200 de cazuri zilnic, ecoul acestor cazuri se întregistrează după o perioadă”, a explicat Alexandru Rafila.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alexandru rafila numar decese terapie intensiva
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes