Raluca Turcan solicită firmelor private să crească salariile, pentru a ține lucrătorii români acasă

Raluca Turscan, ministrul Muncii, cere mediului privat să dea salarii mai mari. Într-o postare pe rețelele de socializare, Raluca Turcan le sugerează firmelor private să le dea cu 400 până la 800 de lei mai mult angajaților români performanți, pentru a-i determina să nu mai plece în străinătate.

Pe de altă parte, ministrul a atras atenția că numărul salariaților plătiți la minim a crescut.

Într-o analiză care pornește de la constatarea că angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă, iar în numeroase domenii se apelează la lucrători străini, ministrul Muncii sugerează ca primă soluție ca agenții economici este să ajusteze salariile pe măsura cererii de angajați buni, pentru ca românii să nu mai plece din țară.

Turcan a afirmat că a stat de vorbă cu agenți economici și, potrivit estimărilor acestora, sume între 400 și 800 de lei în plus ar face diferența între un lucrător român bun, chiar cu experiență și un lucrător din spațiul non-UE, care, de multe ori, trebuie pregătit pentru acel job.

Ministrul Muncii recunoaște, pe de-o parte, că ar fi un efort pentru firme, dar pe de altă parte le reamintește că statul le-a ajutat în perioada grea a pandemiei să-și mențină activitatea și locurile de muncă:

Vedem o creștere nejustificat de mare a contractelor cu plata minimă. Tocmai de aceea reiau apelul către angajatori pentru o decizie pragmatică, de a accepta un cost salarial poate puțin mai mare, pentru a ține lucrătorii români acasă. Costul chiriei din străinătate, plus greutățile mari ale deplasării și chiar dorul de casă, toate acestea i-ar determina pe români să lucreze în țară”, scrie ea.

O altă variantă sugerată de ministrul Muncii este punerea pe baze pragmatice a învățământului în ansamblu și a celui tehnic în special.

”Sunt zeci de mii de şomeri cu studii liceale, iar angajatorii duc lipsă de forţă de muncă calificată, mai ales în domeniile tehnice. Trebuie să înțelegem că nu există nicio diferență între un copil bun la olimpiadă și un copil cu aptitudini tehnice care are rezultate bune într-o școală profesională. Trebuie să schimbăm această mentalitate”, a argumentat Raluca Turcan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

crestere salariiraluca turcansalarii mai mari la privatturcan crestere salarii
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes