Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a reacționat după ce, în presă, a apărut textul unei informări interne a Comisiei Europene privind recomandări de comunicare, care ar elimina unele exprimări extrem de uzuale dar și specifice religiei ortodoxe.
În ziarele europene se susține că în noile linii de comunicare ale Comisiei Europene se recomandă înlocuirea cuvântului ”Crăciun” cu ”sărbători religioase”. Bruxelles-ul recomandă în noile sale linii directoare ca apelativele „Miss, Mrs” (domnişoară sau doamnă) să dispară, pentru a fi înlocuite cu un mult mai generic „Ms”.
Și nici de sărbători nu vor trebui să mai existe referiri cu conotații religioase, cum ar fi Crăciunul, ci acestea vor fi citate într-un mod generic: spunând, de exemplu „sărbătorile sunt stresante” și nu „Crăciunul este stresant”, precizează documentul pentru o „comunicare corectă” furnizat de Comisie şi intitulat „Union of Equality” – Uniunea Egalității.
Reacția lui Rareș Bogdan: Cineva se joacă periculos cu focul
Rareș Bogdan, liderul grupului PPE al europarlamentarilor români solicită precizări din partea președinților Comisiei Europene și a Consiliului European, conform unui comunicat primit la redacție:
”Derapajele sfidătoare care au loc în ultima perioadă în numele corectitudinii politice, concept care, fie vorba între noi, în Europa a apărut pe filieră leninistă, au ajuns într-un punct de netolerat”, susține Rareș Bogdan.
”Dacă este adevărată informația că onor Comisia Europeană recomandă evitarea numelor precum Crăciun, Maria, Ioan, pentru a nu leza anumite sensibilități, înseamnă că această instituție a trecut de la conceptul de politică a “toleranței” la cel de “politică a ignoranței”.
Nu cred că Poporul Ales, sau musulmanii, sau hindușii se simt lezați de Sărbătoarea Crăciunului. Cum să eviți să-ți exprimi iubirea față de Fecioara Maria sau să-l ascunzi sub preș pe Ioan Botezătorul?
Cine promovează asemenea aberații vrea să reușească ceea ce nici comuniștii nu au îndrăznit și ridică pe culmile absurdului categoria “cine nu e cu noi e împotriva noastră”.
Atrag atenția cu maximă seriozitate că drumul care urmărește eliminarea distincției între femeie și bărbat, între mamă și tată, între creștin și liber-cugetător poate pulveriza omenirea.
Cineva se joacă periculos cu focul. Că sunt neomarxiști sau doar niște indivizi cu probleme la mansardă nu are cea mai mare importanță. Este însă esențial ca președintele Comisiei Europene și președintele Consiliului European să spună public dacă își însușesc aceste concepte și atitudini. Noi, cei ce sărbătorim Nașterea Domnului, nu vom renunța la libertatea de a ne manifesta convingerile. Public, cu curaj, cu iubire!”, se încheie documentul emis de europarlamentarul român.
Decalogul UE de ”comunicare corectă”
Documentul pentru comunicare corectă se intitulează „Union of Equality” – Uniunea Egalității. Prin acestea se propune eliminarea unor cuvinte sau formulări „sensibile” pentru anumite categorii de persoane. Orientările conțin mai multe capitole în care, conform executivului UE, trebuie avut în vedere tratamentul egal al persoanei.
În decalogul comisiei există câteva recomandări care trebuie respectate întotdeauna:
– Nu vor fi utilizate substantive sau pronume care au legătură cu genul subiectului;
– Trebuie menținut un echilibru între sexe în organizarea fiecărui panel;
– Atunci când se utilizează un conținut audiovizual sau mărturii, trebuie să ne asigurăm că diversitatea este reprezentată în fiecare aspect al materialului.
– În faţa unei audienţe nu ne adresăm folosind apelativele „domni” sau „doamne” ci mult mai genericul „stimați colegi”;
– Atunci când se vorbeşte de transsexuali, aceştia trebuie identificați în baza indicației lor;
– Nu va mai fi folosit cuvântul „bătrâni”, ci „oameni în vârstă”;
– Atunci când se va vorbi despre persoane cu dizabilități, nu se va mai face referire prioritară la persoană (de exemplu, în loc de „Mario Rossi este o persoană cu dizabilități”, vom spune „Mario Rossi are o dizabilitate”).
În ghidurile UE există și referiri pentru o comunicare „corectă” în ceea ce privește religiile. De exemplu, în text este indicat ca, în orice conținut comunicativ, „să nu se folosească nume proprii tipice unei anumite religii”.
Referitor la sărbători, comisia cere „să evităm să considerăm ca fiind de la sine înțeles că toată lumea este creștină”. Şi în acest sens oferă o mulțime de exemple: în loc să spunem sau să scriem „Crăciunul este stresant”, executivul european ne invită să folosim cuvintele: „Sărbătorile sunt stresante”.









Comenteaza cu profilul facebook