Rareș Bogdan: Condamnați să guvernăm împreună! Negociem, dar la Florin Cîțu nu renunțăm, fără teamă de vreo moțiune

Rareș Bogdan: Condamnați să guvernăm împreună! Negociem, dar la Florin Cîțu nu renunțăm, fără teamă de vreo moțiune
Rareș Bogdan: Condamnați să guvernăm împreună! Negociem, dar la Florin Cîțu nu renunțăm, fără teamă de vreo moțiune


Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, le-a transmis partenerilor din coaliție că partidul său are disponibilitatea de a negociază pe orice chestiune, dar la premierul Florin Cîțu nu renunță. Rareș Bogdan i-a transmis lui Dacian Cioloș că dacă vor continua discuțiile cu AUR, își pierd credibilitatea câștigată în ultimii 15 ani.

PNL nu se teme de o moțiune de cenzură, declară, la RFI, prim-vicepreședintele formațiunii, Rareș Bogdan, care îl roagă „din suflet” pe Dacian Cioloș să nu continue discuțiile cu AUR, pentru că „își va arunca în aer credibilitatea câștigată în 15 ani”. Liberalul precizează că la ședința de vineri a coaliției va participa și premierul. Rareș Bogdan are de asemenea un mesaj pentru comunitatea Corupția Ucide: „Vă asigur că nu ne-am schimbat, nu avem cum să semănăm cu PSD”.

Nu se tem de moțiunea de cenzură

Nu, nu ne temem, pentru că nu cred că Dacian Cioloș, Dan Barna, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu și Dragoș Tudorache și ceilalți lideri, Ionuț Moșteanu și ceilalți se vor putea pune la braț cu domnul Claudiu Târziu, cu domnul George Simion și cu doamna Șoșoacă, pentru că cel puțin pentru domnul Tudorache și domnul Dacian Cioloș, care sunt la fel ca mine, membri ai Parlamentului European, va fi extrem de greu, dacă nu imposibil de explicat colegilor dânșilor din Renew Europe faptul că s-au pus la aceeași masă, au făcut o alianță, chiar și de conjunctură, pentru a da jos un Guvern proeuropean extrem de bine perceput la Bruxelles, la Londra, la Washington, la Paris, pentru a da jos un Guvern cu cine?

Deja, ieri, am fost sunat de către Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să mă întrebe ce se întâmplă în România. De asemenea, chiar de oameni din interiorul grupului Renew. Dacă Dacian Cioloș face orice act politic alături de AUR, lucrurile nu vor rămâne așa și se va afla la nivel european ce face USR PLUS. Nu cred, sincer, am încredere că Dacian Cioloș nu se va alia, nici măcar conjunctural, cu colegii doamnei Le Pen și ai celor din AfD”.

Condamnați să guvernăm împreună

Întrebat ce va face PNL dacă USR PLUS iese de la guvernare și dacă ia în calcul un Guvern minoritar, Rareș Bogdan a răspuns: „Nu cred că se pune problema în felul acesta. Noi vrem să continuăm cu USR PLUS, suntem condamnați să guvernăm împreună”.

„Noi nu avem o altă opțiune de premier decât Florin Cîțu și până la urmă sunt convins că vom ajunge la înțelegere cu colegii noștri, pentru că e mai importantă dezvoltarea României, decât orgoliile de moment. La Florin Cîțu nu renunțăm, dar suntem pregătiți să negociem, e normal ca dialogul să însemne negociere. Nu vreau să vă dezvălui (ce vom negocia – n.r.), dar vom sta de vorbă și suntem cât se poate de disponibili să discutăm pe multe aspecte, nu și pe persoana domnului Cîțu”, a spus Rareș Bogdan.

Întrebat dacă va face astăzi o propunere concretă celor de la USR PLUS, Rareș Bogdan a răspuns afirmativ: „Da, de a veni cu un ministru, în primul rând, care să-l înlocuiască pe domnul Stelian Ion, pentru a debloca situația și pentru a continua guvernarea”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coalitia de guvernare dacian ciolos guvernare rares bogdan
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes