Rareş Bogdan, despre platforma anti fake-news în online, în contextul libertății de exprimare: ”Scenarii care riscă să semene cu realităţile din romanul „1984””

Rareş Bogdan, despre platforma anti fake-news în online, în contextul libertății de exprimare. Sursa foto: Captura TVR
Rareş Bogdan, despre platforma anti fake-news în online, în contextul libertății de exprimare. Sursa foto: Captura TVR

Rareş Bogdan, europarlamentarul PNL, scrie, vineri, că va cere partidului, în calitate de prim-vicepreşedinte, şi Guvernului României, ca membru al echipei de Coordonare a Coaliţiei, să NU susţină acest proiect, el arătând că este ”un absolutist când vine vorba de libertatea de exprimare”.

Sunt un absolutist când vine vorba de libertatea de exprimare”, spune europarlamentarul arătând că proiectul prezentat de presă este idee nefericită.

”De la monitorizare se va ajunge la cenzură, iar ideile, fie că suntem de acord cu ele, fie că nu, trebuie să circule libere”, a scris Rareş Bogdan pe Facebook.

El continuă: ”Când vine vorba de libertatea de exprimare, sunt un absolutist. Susţin total cele spuse de Elon Musk acum 5 zile, când a fost rugat să scoată anumite site-uri de pe reţeaua de sateliţi StarLink. Nu trebuie să alunecăm către scenarii care riscă să semene cu realităţile din romanul „1984”! Un Minister al Adevărului poate deveni un coşmar”.

Europarlamentarul PNL anunţă că va cere PNL, în calitate de prim-vicepreşedinte, şi Guvernului României, ca membru al echipei de Coordonare a Coaliţiei, să NU susţină acest proiect.

”Vă mai dau câteva argumente: Dezinformarea trebuie combătută printr-o mai bună informare, credibilă, prin campanii inteligente, explicându-le oamenilor adevărul apelând la logică, la bunul-simţ, prin vehicule pozitive. Trebuie să educăm, să-i învăţăm pe oameni să se informeze, să le fim ghid în acest război informaţional. Există oameni oneşti, de bună-credinţă care, din necunoaştere, nepricepere, din lipsă de alternativă credibilă, ajung să replice idei propagandistice nocive, dar nu trebuie puşi la stâlpul infamiei. Sunt victime, nu criminali.

Un om care crede despre un demnitar că este corupt nu trebuie suspectat automat că slujeşte o putere ostilă UE, NATO, SUA, ci trebuie să beneficieze de prezumţia de bună-credinţă. Aşa crede el, iar gândul nu poate fi cenzurat. În cea mai mare democraţie a lumii, judecătorii, cu Constituţia SUA în mână, admit limitări ale libertăţii de exprimare doar dacă au legătură cu terorismul sau cu pedofilia, dacă ţin eu bine minte. Să nu devenim mai catolici decât Papa!”, mai afirmă Rareş Bogdan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

angela merkel libertate de exprimarelibertate deexprimareplatforma fake newsrares bogdan
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes