Rareş Bogdan, după retragerea Ramonei Chiriac: ”Cred că e o lecţie. Ne-a încurcat putin. Nu voi mai susţine un independent în fruntea listei”

Rareș Bogdan despre europarlamentare
Rareș Bogdan despre europarlamentare

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a subliniat, joi seară, că retragerea de pe lista de candidaţi la alegerile europarlamentare a Ramonei Chiriac este o lecţie pentru fiecare partid şi a afirmat că nu mai susţine un independent în fruntea acestei liste. Bogdan crede că el sau Mihai Tudose de la PSD pot deschide această listă.

”E o situaţie nedorită, dar, în acelaşi timp, cred că e o lecţie pentru fiecare partid sau coaliţie. E foarte complicat pentru un om care a stat, funcţionar fiind, în zona birourilor, a birocraţiei, chiar şi cea bruxelleză, să intre în spaţiul public, în zona publică şi să suporte presiunea extraordinară a unei astfel de poziţii. Părerea mea este că doamna Ramona Chiriac şi-a analizat foarte bine poziţia şi opţiunea, chiar dacă puţin târziu, sigur că puţin ne-a încurcat, nu ascundem acest lucru, si a ales practic să se retragă din lumina reflectoarelor. Vă spune un om care, deşi a fost jurnalist la un nivel destul de înalt, spun eu, în momentul în care am intrat în politică, reflectoarele, presiunea, atacurile, tăvăleala a fost extrem de complicat”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3, joi seară.

Europarlamentarul mai spune că Ramona Chiriac a ales să nu stea în lumina reflectorului.

”Important este că doamna Chiriac a ales să nu continue din motive personale, părerea mea e că presiunea a fost una absolut uriaşă şi dânsa a ales să nu stea în zona reflectorului şi să stea din nou în zona funcţionarilor unde şi-a făcut o treabă foarte bună. În prima fază am crezut că e un joc, că e o chestiune pe surse. Au curs mesajele, telefoanele. Asta e, mergem înainte. Până la urmă cred că e important ca partidele politice să îşi asume în cazul acestor poziţionări extrem de importante pe familiile politice”, a spus Rareş Bogdan.

Liberalul a adăugat că nu mai susţine un independent pentru deschiderea listei de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din partea coaliţiei PNL şi PSD.

”Eu nu voi mai susţine un independent în fruntea listei de europarlamentare. Cred că unul dintre cele două forţe politice, fie că e PNL, fie că e PSD poate să îşi asume asta. Îl cunosc pe Mihai Tudose, am colaborat cu el foarte bine în Parlamentul European, pentru cauza României, ştiu ce pot să fac eu. Cred că dacă partidele noaste ne-au ales să fim deschizători de listă, unul din noi doi poate să preia foarte bine deschiderea listei”, a subliniat Rareş Bogdan.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

lista europarlamentarerares bogdanretragere ramona chiriac
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes