Europarlamentarul PPE Rareș Bogdan a intervenit în plenul Parlamentului European, în ședința de miercuri, 5 octombrie 2022, unde s-a discutat aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, cu un mesaj ferm la adresa țărilor care ne ”umilesc sistematic, blocând aderarea”.
De la tribuna dezbaterii cu Comisia și Consiliul, de la Strasbourg, Rareș Bogdan a transmis:
”De 11 ani, două țări europene, pe care românii le tratează cu respect, îi umilesc sistematic, blocând aderarea la Schengen, și asta deși companiile lor au afaceri uriașe în România și dețin o bună parte din sistemul bancar și de asigurări. Mereu România și-a tratat partenerii cu respect.
Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați de către toți membrii UE? Să provocăm o criză alimentară la nivel european? Să blocăm la granițe trenurile și sutele de camioane cu cereale, care traversează zilnic România pentru a ajunge pe piețele occidentale: în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia?
Nu ne obligați să jucăm și noi dur!
Am fost mult prea eleganți și mult prea tăpcuți până acum. Nu suntem mai puțin europeni decât cei din vest. Nu-i trimiteți pe alegătorii români către populiști și eurosceptici!
Blocarea României și Bulgariei în afara Schengen este o nedreptate față de un popor profund european!
Acum 500 de ani, un român a fost primul european care l-a înfrânt și blocat pe cuceritorul Constantinopolelui, Mehmet al II-lea. Se numea Iancu de Hunedoara. În onoarea lui și astăzi toate bisericile catolice din lume trag clopotele la ora 12.00. Vă avertizez că acum, Mehmet al II-lea se numește Putin. A atacat Ucraina cu tancurile, dar a atacat și eurosistemul. Are două arme: minciuna și politicieni cărora le oferă sprijin. Are oameni care deja le spun românilor că eurosistemul e abandonat.
Pentru a abandona orice demers antieuropean și pentru a anula discursul eurosceptic în interiorul granițelor României și Bulgariei, țările noastre trebuie să fie obligatoriu în Schengen.
Nu vă bateți joc încă o dată de România și Bulgaria! Ajunge! 11 ani au fost de ajuns!”, a spus europarlamentarul liberal.
O rezoluție va fi supusă la vot în sesiunea plenară din 17-20 octombrie.
Comenteaza cu profilul facebook