Rareș Bogdan lansează un avertisment primarului Ciucu, după scandalul din emisiunea ”Culisele statului paralel”

Rareș Bogdan lansează un avertisment primarului Ciucu, după scandalul din emisiunea ”Culisele statului paralel”
Rareș Bogdan lansează un avertisment primarului Ciucu, după scandalul din emisiunea ”Culisele statului paralel”

Fost realizator Tv, Rareș Bogdan, actual europarlamentar PNL, l-a avertizat pe primarul liberal Ciprian Ciucu, după ce acesta din urmă s-a certat în direct cu prezentatoarea Anca Alexandrescu. Acuzații și invective la adresa invitaților și realizatoarei emisiunii „Culisele Statului Paralel”, din partea lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: „O să mă ocup de Realitatea TV!”.

Ciprian Ciucu s-a certat joi seară cu prezentatoarea Anca Alexandrescu, după ce în cadrul emisiunii “Culisele statului paralel” a fost difuzat un material despre primarul Sectorului 6. Discuția a degenerat, iar la final jurnalista i-a spus lui Ciucu că îl va da în judecată pentru că a jignit-o.

Prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a vorbit astăzi despre acest subiect și l-a avertizat pe colegul său liberal că doctrina partidului nu permite atac la presă:

Rareș Bogdan lansează un avertisment primarului Ciucu, după scandalul din emisiunea ”Culisele statului paralel”

Vom avea o discuție luni cu Ciprian pe această temă. Eu le spun tuturor politicienilor, inclusiv lui Ciprian Ciucu, nimeni nu a câștigat niciodată, oricât a fost de puternic, și Liviu Dragnea, și Victor Ponta, au fost extrem de puternici, și Adrian Năstase, și Traian Băsescu, și cu toate acestea nu a câștigat nimeni războiul cu presa. În plus, toți politicienii trebuie să înțeleagă ceva. Presa e necesară într-o democrație. Nu există democrație fără presă. Presa este a patra putere în stat și uneori forța ei ajunge să fie în top 2 sau top 3 de putere în stat. Niciodată, chiar dacă uneori nu ne convine ceea ce face presa, cu mine nu e întotdeauna cea mai prietenoasă presa, asta nu înseamnă că trebuie să te gândești la acțiuni prin care presa ar trebui pusă la punct sau ar trebui călcată pe cap, sau ar trebui de venit cu presiuni asupra presei, nu”.

Rareș Bogdan despre respectarea presei

”Genul acesta de acțiune este una care dovedește că încă avem lacune la învățarea actului democratic din această țară. Nu știu exact ce s-a întâmplat, voi lua detalii, dar pot să spun că PNL nu va susține niciodată, da niciodată, că trebuie să existe acțiuni de intimidare asupra instituțiilor de presă, inclusiv a celor foarte critice la adresa unor lideri politici. Acesta este rolul presei. Chiar eu poate înțeleg mai ușor asta pentru că am fost în presă, poate uneori am fost extrem de dur, poate am fost agresiv, poate uneori am fost nedrept din neștiință sau poate uneori am fost purtat de val, dar cert este că nu s-au întâmplat. Ideea este că presiunile nu au dus la nimic bun, iar reacția presei a fost și a mea atunci, și a voastră acum, este absolut normal, este de autoapărare. Eu cred că trebuie să înțelegem că fără presă nu putem comunica, deci nu trebuie să venim cu genul acesta de acțiuni. Poziția PNL este de respectare a presei, cu atât mai mult a presei care este critică sau extrem de agresivă cu anumite derapaje sau anumite greșeli ale Guvernului sau ale Partidului Național Liberal“, a declarat Rareș Bogdan la Realitatea Plus.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avertisment ciucu certa ciucu anca alexandrascu rares bogdan rares bogdan ciprian ciucu scandal ciucu scandal ciucu realitatea
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes