Social

Reacția lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, după criticile primite de Patriarhul Daniel

Reacția lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, după criticile primite de Patriarhul Daniel
Reacția lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, după criticile primite de Patriarhul Daniel

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat în urma unor articole apărute în spațiul mediatic în care Patriarhul Daniel a fost criticat după discursul pe care l-a ținut în ziua de 27 octombrie de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

”Buna ziua tuturor! În urma deversării în spațiul mediatic a unor atacuri suburbane la adresa Bisericii si a Părintelui Patriarh, va rog sa primiti aceasta reactie a mea in calitate de purtator de cuvant al Patriarhiei.

Cum să comentezi altfel decât în dificila cheie a compătimirii creștine, colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă și din care se ițesc capetele pleșuve și deloc limpezi, analfabete cultural și religios ale unor pseudo-jurnaliști trăitori în bula lor de fiere, nu în realitatea obiectivă și imediată care îi contrazice constant?

Atacurile furibunde și imunde la adresa Bisericii, numită obsesiv-compulsiv „goldporație”, la adresa unei personalități ca cea a Patriarhului, numit în mod agramat „Înalt Preafericitul”, zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine, a creștinismului și a Bisericii Ortodoxe, ipocrizia convenabil camuflată cameleonic, dar constant monstruoasă a acestor oameni mici și veninoși care în anul de răscruce morală a României, 1990, îi demonizau și răstigneau public de pe pozițiile gazetărești ale „adevărului” pe protestarii reali și curați din Piața Universității, unde comunismul travestit pervers în democrație era denunțat lucid, toate acestea, dar și multe altele (ne)păstrate în memoria noastră comună, spun tot ce e cu adevărat important despre acești oameni împuținați moral, doldora de sine, săraci cultural și pustii sufletește, care fac din invectivă, ironie obraznică, ridicolă paradă etică și schimonosire a realității instrumente de analiză „jurnalistică”, a sfirmat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

”Să ne rugăm, firește, și pentru ei, pentru acești jalnici campioni ai fentării adevărului și ai grosolanei înjurăturii publice mascate nătâng în critică semidoctă a unor lucruri pe care, orbiți de furie anticreștină, sunt incapabili să le înțeleagă!

Acești oameni foarte sărmani caracterial au mai multă nevoie de rugăciunea noastră a tuturor și a Bisericii spre care scuipă în sus decât pot ei crede.

Credința în Adevăr (nearticulat), credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simplii gazetari eșuați în vedetism, această credință ne va dărui claritatea și frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de „bâlciul deșertăciunilor” în care diavolul cu chip de om cumsecade, cap limpede, omniscient și neobosit justițiar ne invită permanent să trăim.

Pe unii chiar cu un suspect și, desigur, vremelnic success”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

Ce a spus Patriarhul Daniel

”În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte. (…) Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. (…) Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept”, a afirmat Patriarhul Daniel în cuvântul rostit marţi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Alte știri de interes

A murit tatăl Luizei Melencu, una dintre victimele lui Gheorghe Dincă

Gloria Pascu

Corneliu Idu a murit. Cel mai bogat afacerist din Constanța a susținut-o pe Halep la începutul carierei

Mihnea Tudor

Nicolae Robu, infectat cu SARS CoV-2: Asta aşa, ca să nu plec “cu mâna goală”, nu?!

Mihnea Tudor

Pacientă internată cu COVID-19, găsită moartă într-o baie de spital

Gloria Pascu

Mesajul Patriarhiei Române pentru Ludovic Orban

Gloria Pascu

A murit încă un pacient de la Spitalul Judeţean Neamţ, în urma incendiului din secţia ATI

Gloria Pascu

Tribunalul Constanţa a respins cererea Arhiepiscopiei Tomisului de anulare a interzicerii pelerinajelor

Gloria Pascu

Calendarele ortodoxe, șpaga electorală Pro România, interzise de Patriarhie

Saghin Cristian

UDMR: Nu va fi obligatorie inspecţia RAR pentru trotinete şi biciclete electrice

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »