Reacţia ministrului Educaţiei față de protestul părinţilor la schimbarea din funcţie a directoarei unei şcoli

Mai multe persoane, părinţi ai unor copii care învaţă la Şcoala gimnazială Maica Domnului din sectorul 2 al Capitalei, au ieşit în stradă, duminică pentru a protesta faţă de schimbarea din funcţie a directoarei şcolii. Părinţii anunţă că nu îşi vor lăsa copiii să intre la cursurile online şi sunt dispuşi să continue protestele la sediul Inspectoratului şcolar.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Sorin Cîmpeanu, susţine că inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti este responsabil pentru situaţia care a dus la organizarea unui protest ca urmare a schimbării din funcţie a directoarei şcolii „Maica Domnului” din sectorul 2 al Capitalei.

Este responsabilitatea exclusivă a inspectorului general de Bucureşti. Nu mă sfiesc să vă spun că, deşi am cerut situaţia numirii în şcoli, inclusiv în şcoala Maica Domnului, unde ştiu că sunt probleme, nici până la această oră nu a pus-o la dispoziţia ministerului, ceea ce este o problemă de autoritate a ministrului şi a ministerului”, a declarat ministrul Educaţiei.

Zeci de părinţi ai unor elevi de la Şcoala ”Maica Domnului”, din sectorul 2, protestează în ploaie, duminică, faţă de schimbarea din funcţie a directoarei Julieta Mihăilescu. Protestatarii acuză că directoarea şcolii a fost schimbată „din pix” şi susţin că aceasta este o decizie politică.
Părinţii susţin că directorul şcolii ar trebui să asigure interimatul până la organizarea unui nou concurs, ei spunând că aceasta şi-a desfăşurat activitatea exemplar, a accesat fonduri europene şi este foarte implicată în toate activităţile şi pentru rezolvarea tuturor problemelor din şcoală .
Ei anunţă că sunt dispuşi că nu îşi lase copiii să intre online la cursuri, acuzând decizia de schimbare a directoarei „din pix”.

La faţa locului au fost trimişi jandarmi, fără a fi nevoie de intervenţia acestora.

Reformarea feudalismului clientelar

Vicepremierul Dan Barna afirma vineri că a primit sute de mesaje despre schimbarea unor directori de şcoli, creându-se nemulţumiri în rândul profesorilor, dar şi al elevilor şi părinţilor.
Barna a susţinut că aproximativ o mie de directori au fost schimbaţi invocându-se motive şi pretexte diverse, dar aceste ”înlocuiri intempestive au creat un sentiment justificat de nedreptate, abuz şi politizare”.

Conform vicepremierului, înlocuirile nu sunt iniţiativa Guvernului, fiind, cel mai probabil, acţiunea inspectoratelor şcolare, ceea ce arată că lucrurile nu mai pot continua aşa în educaţie.
”Unul dintre obiectivele acestui guvern este reformarea feudalismului clientelar al inspectoratelor şcolare”, a declarat Dan Barna, anunţând examene ”pe bune” în acest an pentru inspectorii şcolari.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

protest schimbare directorprotest scoala maica domnuluiprotyest la scoala
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes