Economie

Reactorul 1 al centralei nucleare Cernavodă va fi oprit controlat în noaptea de vineri

Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară din Cernavodă, a anunţat joi că reactorul 1 va fi oprit controlat în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru realizarea unor lucrări de remediere, ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al unităţii, urmând ca manevrele de reducere a puterii să înceapă pe 23 ianuarie, ora 0:01.

Reactorul 1 urma iniţial să fie oprit în urmă cu o săptămână, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2021, însă compania a decis să amâne operaţiunea pentru o dată ulterioară, pentru a asigura producţia de energie electrică necesară Sistemului Energetic Naţional în perioada cu temperaturi scăzute.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi oprită controlat în noaptea de vineri spre sâmbătă (22 spre 23 ianuarie 2021) pentru realizarea unor lucrări de remediere ca urmare a apariţiei unei defecţiuni la circuitul tehnologic clasic/secundar al Unităţii 1. Manevrele de reducere a puterii vor începe pe data de 23 ianaurie 2021, ora 0:01”, a informat compania.

Compana aminteşte totodată că oprirea controlată a reactorului 1, anunţată iniţial pentru noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2021, a fost amânată în data de 15 ianuarie pentru a asigura producţia de energie electrică necesară Sistemului Energetic Naţional pe fondul înregistrării unor temperaturi deosebit de scăzute.

”Atât amânarea opririi controlate cât şi oprirea controlată nu impactează securitatea nucleară, personalul sau populaţia, lucrările de remediere realizându-se cu respectarea procedurilor specifice”, precizează reprezentanţii companiei.

Nuclearelectrica va comunica data la care Unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Enegetic Naţional.

Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale centralei nucleare din Cernavodă a fost de 8,35 milioane MWh în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2020 (din care 2,38 milioane MWh în trimestrul III 2020); din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie a fost de 670.000 MWh în perioada 1 ianuarie –30 septembrie 2020 (din care 205.000 MWh în trimestrul III 2020).

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Programul ”Tomata” revine sub altă denumire: ”Legume în Spaţii Protejate”. Legumicultorii vor primi bani pentru culturi diverse

Mihnea Tudor

Persoanele fizice pot investi în titluri de stat TEZAUR şi FIDELIS, în luna martie, anunță Ministerul Finanțelor

Gloria Pascu

Ford România a suspendat producţia la fabrica din Craiova. Vezi de ce

Daniela Arnăutu

Consiliul Europei se implică în reabilitarea sistemului de termoficare din București. Planul de sute de milioane de euro a fost aprobat

Mircea Furdu

Fondul Proprietatea s-a dus în cap: În 2020, a ajuns, de la un profit de 3,12 miliarde lei, la pierderi de 103 milioane lei

Daniela Arnăutu

Contract ANULAT între Transgaz şi Gazprom Export, pentru transportul gazelor prin conducta de pe teritoriul României către alte ţări

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »