Record sumbru de îmbolnăviri cu coronavirus în România: 1415 cazuri noi

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 1.415 noi cazuri de infectare cu coronavirus, dar şi 43 de decese ale unor persoane infectate. Estecel mai mare număr zilnic de cazuri înregistrate până acum.

”Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.048 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 7.026 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 763 persoane au fost reconfirmate pozitiv”, a transmis, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 2.807 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.08.2020 (10:00) – 12.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbaţi şi 18 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş – Severin, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.381 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 1.427.626 de teste. Dintre acestea 22.607 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.098 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.509 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 174 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 12 august.

Pe teritoriul României, 15.494 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.970 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 39.900 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 214 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 977 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 788 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1397 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 262.900 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost constatată, ieri, o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 5.629 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia,  570 în Spania, 124 în Franţa, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria şi Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 123 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia şi unul în Republica Congo, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 189 au fost declaraţi vindecaţi: 159 în Germania, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri noicazuri noi romanianumar infectari romaniarecord infectari
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes