Economie

Redeschiderea restaurantelor de la 1 iunie. Condițiile anunțate de Florin Cîţu

Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni seară, că, de la 1 iunie, funcţionarea restaurantelor ar putea să nu mai fie legată de rata de incidenţă, în localităţile cu rată mare de vaccinare. ”Putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%”, a declarat premierul.

Premierul Florin Cîţu a vorbit, luni seară, la TVR, despre posibile relaxări ale măsurilor de la 1 iunie, în contextul unei vaccinări accelerate.

”Cred că putem să discutăm după 1 iunie de unele măsuri de relaxare (…) Masca – nu cred că este momentul, în spaţiul public. Putem să discutăm de evenimente unde oamenii sunt vaccinaţi, putem să discutăm de restaurante care, de exemplu, să nu mai fie legate de rata de incidenţă dacă tot personalul dintr-un restaurant este vaccinat”, a declarat pemierul.

„Suntem într-un municipiu sau într-un oraş în care avem o rată de vaccinare mai mare – putem să gândim măsuri care să ne spună că restaurantele nu mai depind de rata de incidenţă, rămân deschise cu 30%-40%”, a adăugat acesta.

Forin Cîşu a făcut referire la măsuri” pe care le aşteptăm de un an de zile”, dar a precizat că totul este legat de vaccinare.

”Acum putem să vorbim de altfel de turism în această vară dacă ne vaccinăm”, a mai afirmat premierul.

În prezent, funcţionarea restaurantelor, cafenelelor, barurilor, cluburilor şi a altor operatori economici este restricţionată dacă rata de infectare dintr-o localitate depăşeşte 3 cazuri la mia de locuitori. 

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

INS: Câştigul salarial mediu nominal net a crescut, față de acum 1 an

Mircea Furdu

HORA anunță că 80% dintre angajații hotelurilor și restaurantelor sunt vaccinați

Daniela Arnăutu

Se modifică Legea Spălării Banilor, iar firmele cu asociaţi persoane fizice sunt obligate să declare beneficiarul real

Mihnea Tudor

Ford produce un nou vehicul comercial uşor la Craiova. Este primul Ford electric produs în România

Mihnea Tudor

Leul a crescut luni la 4,9238 unităţi pentru un euro

Mihnea Tudor

Virgil Popescu anunţă că proiectul-pilot al centralei pe gaz şi hidrogen de la Halânga a fost acceptat de Comisia Europeană

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »