”Reguli mai simple pentru fermieri” susține Rareș Bogdan, din Parlamentul European. ”Să nu distrugem ceea ce avem”

22.04.2024
14:42
”Reguli mai simple pentru fermieri” susține Rareș Bogdan

”Reguli mai simple pentru fermieri” susține Rareș Bogdan

”Săptămâna asta simplificăm regulile după care sunt susținuți fermierii prin Politica Agricolă Comună”, este anunțul făcut de la Bruxelles de europarlamentarul Rareș Bogdan, care prevede că în procedură de urgență, se va da un vot în plenul Parlamentului European ”pentru ca țările să aibă voie să dea numeroase derogări – de pildă, fermierilor care nu și-au îndeplinit condițiile pentru finanțare din cauze obiective (exemplu: inundații, secetă).”

Cu alte cuvinte, protestele agricultorilor și presiunile puse de PPE, partid al fermierilor, asupra Comisiei Europene, în sensul de a nu distruge ceea ce avem pentru strategii nerealiste, au avut efect”, concluzionează liderul delegației României în PPE, din Parlamentul European, Rareș Bogdan.

”Totodată, fermierii care dețin sub 10 hectare (adică 65% dintre ei) vor fi scutiți de controalele pentru verificarea respectării condițiilor de finanțare și vor nu mai fi sancționați. În plus, fermierii nu vor mai fi obligați să desființeze o parte din culturi pentru a le conserva. Dar dacă doresc să o facă, vor primi o subvenție printr-o schemă ecologică.

Birocrația se reduce semnificativ, ceea ce înseamnă că economiile realizate astfel vor putea fi redirecționate către schemele de sprijin.

Statele membre își vor putea adapta planurile strategice la nevoile fermierilor ținând cont de condițiile meteorologice și incertitudinile economice (război, costul vieții, fluxurile comerciale, inflație, piață). Flexibilitate apare și în privința problemelor de mediu: statele membre vor putea să decidă singure care este maniera cea mai eficientă de a proteja solul, pajiștile, terenuri deteriorate, dar nu în detrimentul unor habitate. Restricțiile privind aratul pot fi ridicate dacă se constată că, prin impunerea lor de către PAC, terenurile s-au degradat. …Sunt doar câteva exemple”, declară Rareș Bogdan într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

proteste fermierirares bogdanreguli fermieri
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes