Renate Weber are treabă multă – Avocatul Poporului a sesizat CCR pe legea de impozitare a pensiilor speciale

Curtea Constituţională a decis marţi, 29 iunie, în unanimitate, că demiterea Avocatului Poporului este neconstituţională.
Curtea Constituţională a decis marţi, 29 iunie, în unanimitate, că demiterea Avocatului Poporului este neconstituţională.

Avocatul Poporului a sesizat, joi, Curtea Constituţională cu o obiecţie de constituţionalitate asupra legii de impozitare a pensiilor speciale. Curtea Constituţională a confirmat înregistrarea sesizării venite de la Avocatul Poporului.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede impozitarea cu la 85% a pensiilor speciale de peste 7.001 de lei. Concret, va fi impozitată diferența între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității. Decizia deputaților a fost luată cu voturi 307 „pentru” și unul „împotrivă”.

Membrii Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților au decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, impozitarea diferenței între pensia specială și cea realizată pe baza contributivității. Astfel, se va aplica un impozit de 10% pentru pensiile speciale între 2001 lei și 7000 de lei, iar pentru cele de peste 7001 lei se va aplica un impozit de 85%.

Sesizarea vine în aceeaşi zi în care ÎCCJ a decis să sesizeze CCR pe această temă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avocatul poporului impozitare pensii speciale pensii speciale pensii speciale ccr Renate Weber
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes