Renate Weber vede tortură în spitale și obligă medicii să afișeze un mesaj dur. Tătaru și Arafat, oripilați

Într-o mișcare surprinzătoare, Avocatul Poporului a transmis adrese oficiale către spitalele COVID prin care le cere să afișeze mesaje, la vedere, în care să apară că sunt monitorizate în cadrul procedurilor anti-tortură. Ministrul Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat au reacționat dur.

Adjuncta Avocatului Poporului, Raluca Alexandru, a dat explicații la un post tv:

”Cred că s-a înțeles greșit sensul acestor adrese. Într-adevăr sunt niște cuvinte dure prin sensul uzual. Prin definițiile internaționale, termenul de loc de detenție aici discutăm așa cum e el definit de legislație, nu de sensul lor uzual. Legislația permite asimilirea spitalelor cu locuri de detenție: orice loc în care o persoană este în carantină și nu e liberă să plece. Nu cerem informații în afară mandatului. Într-adevăr, termenii sunt duri. S-a mai făcut în Polonia, Muntenegru. Nu vorbim de prevenire, nu căutăm tortură”, a declarat Raluca Alexandru, la Digi24.

Poziția ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, a fost una extrem de dură:

”Din punct de vedere al chirurgului nu pot înțelege cum spitalul devine un centru de tortură, cum tratamentul aplicat este o tortură, cum cei care s-au luptat 3 luni cu COVID-ul par a suportă o anchetă. Mă voi informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum. Nu mi se pare normal că vine cineva să te întrebe, nu o parte medicală, îți pune un stigmat de centru de detenție. Eu vreau să consult un jurist internațional cum poate fi un spital să fie centru de tortură”, a declarat Tătaru, tot la Digi24.

Raed Arafat, supărat și el pe cuvântul ”tortură”

”Care e pericolul acestui document? Legătura cu cuvântul tortură înseamnă că un spital a fost considerat că un centru de detenție, că medicul este potențial torționar sub monitorizare că ar putea să facă așa ceva. Asta s-a înțeles de colegii noștri și trebuie clarificat.

Dacă nu se revine pe tema asta, medicii nu vor mai da decizii și vor chema Avocatul Poporului să ia decizii în locul lor. Chiar o să întreb colegii din alte țări unde s-a mai procedat așa, sunt curios dacă s-a întâmplat în Italia unde medici au avut de ales pe cine lasă să moară și cine trăiește că au fost și astfel de momente, va spun sigur”, a declarat Raed Arafat.

Avocatul poporului asimilează carantina cu tortura

”Spitalele din linia întâi, dar și mai multe unități medicale de suport au primit o notificare din partea Avocatului Poporului prin care sunt informate că sunt monitorizate “prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii”. Unităților medicale vizate li se cere să trimită documente care pleacă de la numărul de pacienți, până la datele fiecăruia dintre ei și modul în care au fost tratați.

Unitățile medicale sunt îndemnate să afișeze pliante speciale în spațiile de circulație în care este informat cetățenii, dar și angajații că acel spital este monitorizat prin acest mecanism național, iar managerilor de spital li se explică faptul că sunt asimilate spitalele cu centre de detenție”, se arată în documentul emis și distribuit de Avocatul Poporului,

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

avocatul poporuluiavocatul poporului torturaRenate Webertortura in spitale
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes