Reprezentant Special al Guvernului: Poliţia trebuie să ancheteze urgent cazul atacului antisemit la adresa doamnei Morgenstern. Parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribună încurajând astfel acţiunile antisemite

Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, afirmă că Poliţia trebuie să ancheteze de urgenţă cazul atacului antisemit la adresa acriţei Maia Morgenstern. ”Parlamentari ai AUR elogiază criminali de război de la tribuna Parlamentului încurajând astfel acţiunile antisemite”, afirmă deputatul.

”În calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, condamn cu fermitate atacul antisemit la adresa doamnei Maia Morgenstern, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, şi solicit Poliţiei Române să trateze cu celeritate şi maximă seriozitate acest caz grav. Aceste ameninţări nu trebuie tratate cu superficialitate, cu atât mai mult cu cât ele vin, la prima vedere, sub semnătura unui grup parlamentar. Privesc cu multă reţinere afirmaţiile de delimitare ale deputatului George Simion, liderul partidului AUR, grupare politică neo-fascistă, cunoscută pentru ieşirile publice xenofobe, antisemite, conspiraţioniste în manifestări politice publice, stradale, pe reţelele de socializare şi, mai grav, de la tribuna Parlamentului”, a transmis, duminică, alexandru Muraru.

Potrivit acestuia, ”fenomenul antisemitismului şi xenofobiei este prezent, din păcate, în România”

”Aş vrea să cred că discutăm despre situaţii izolate, deoarece trăim într-un stat condus de valori democratice ghidate de convieţuire interetnică şi diversitate culturală. Dar ultimele luni conduc la ideea că ascensiunea unei formaţiuni politice în Parlament a degradat masiv discursul public şi a reluat o amplă operaţiune sistematică de punere în discuţie a faptelor istorice din anii 40, de elogiere a criminalilor de război, de relativizare a crimelor din timpul Holocaustului, de parodiere a simbolurilor memoriei victimelor Holocaustului. Toate acestea reprezintă o escaladare fără precedent după anii 90”, a mai transmis Muraru.

Acesta afirmă că ”avem o reală provocare la nivel înalt, în structura parlamentară, unde elogiile aduse criminalilor de război se ascund în spatele imunităţii declaraţiei politice”.

”Din păcate, astfel de manifestări sunt luate drept exemplu şi, aşa cum s-a văzut, încurajează acţiunile antisemite. Nu putem trece cu vederea un astfel de comportament, în contradicţie cu prevederile Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului şi OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Avalanşa mesajelor reprobabile la adresa memoriei victimelor Holocaustului face partidul AUR un exponent al acestor acţiuni precum cea îndreptată împotriva actriţei Maia Morgenstern”, a mai transmis Alexandru Muraru.

Acesta face referire la semnalul de alarmă tras de una dintre cele mai mari organizaţii evreieşti din lume – „B’nai B’rith International”.

Organizaţia a cerut liderilor Parlamentului să oprească şi să condamne propaganda „grotescă”, neo-fascistă, pe care un senator al AUR o face de câteva săptămâni de la tribuna Senatului României, de elogiere şi îndemn la reabilitarea a criminalilor de război, implicaţi in operaţiunile genocidale sau de susţinere a regimului criminal condus de Ion Antonescu, care a exterminat aproape jumătate din evreii din Romania in anii 40. Astfel, gravele derapaje care se produc în Parlament sunt mesaje de instigare la ură şi de multiplicare şi escaladare a rasismului şi antisemitismului, o saturnalie a violenţei politice şi simbolice. Aşa cum am mai spus, voi face toate demersurile care stau în puterea mandatului meu pentru sancţionarea acestor derapaje”, a mai afirmat deputatul.

Un mesaj care cuprinde ameninţări cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat şi este semnat ”din partea partidului AUR”.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) reclamă, sâmbătă seară, ”înscenări mizerabile” în numele formaţiunii şi transmite întreaga susţinere pentru Maia Morgenstern.

Suntem consternaţi în faţa acestei intoxicări pe care o considerăm incalificabilă”, a transmis formaţiunea, apreciind că este vorba despre ”o provocare care trebuie pedepsită în cel mai aspru mod”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alexandru muraru amenintari maia morgenstern atac antisemit atac antisemit aur atac maia morgenstern ataca maia morgenstern Maia Morgenstern
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes