stiripescurt.ro
Administrație locală

Restricții în zona istorică a unui mare oraș din România. Se întâmplă de la 1 noiembrie

Accesul în zona istorică a municipiului Constanţa va fi restricţionat pentru autovehicule, din 1 noiembrie, şi va fi permisă intrarea maşinilor doar în anumite perimetre şi pe baza unui permis special. În zona mai pot intra cei care locuiesc acolo, maşinile de aprovizionare, de utilităţi şi cele ale autorităţilor.

Primăria Constanţa a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că începând din 1 noiembrie, se trece la blocarea accesului autovehiculelor neautorizate în zona peninsulară a municipiului.

„Potrivit Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanţa adoptat prin HCLM 294/2021, din punct de vedere al destinaţiei, zona peninsulară va fi separată în două părţi: zone exclusiv pietonale (cu destinaţie pietonală cu excepţia desfăşurării unor evenimente sociale, culturale/sau sportive, a executării de lucrări de construire, amenajare şi modernizare, în situaţii de intervenţie pentru situaţii de urgenţă sau situaţii speciale); zone ocazional carosabile (cu destinaţie preponderent pietonală şi ocazional carosabilă)”, se arată în comunicat.

Accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale se va realiza doar în baza unui permis, care se obţine la cerere.

Astfel, există mai multe tipuri de permise: pentru rezidenţi persoane fizice, pentru rezidenţi persoane juridice, pentru evenimente, pentru aprovizionare, pentru instituţii publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de utilităţi publice, pentru furnizorii serviciilor de catering, poştă sau curierat şi transport valori, pentru evenimente religioase, pentru situaţii excepţionale.

Intrarea şi ieşirea maşinilor în/din zona peninsulară se realizează doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces în care vor fi amplasate indicatoare de semnalizare rutieră. Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

De asemenea, maşinile autorităţilor, dacă au greutatea maximă de 3.500 de kilograme, pot intra în zonă fără să solicite permisul de acces.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

PNL Dâmbovița: Spitalului Orășenesc Găești va beneficia de aparatură modernă, reabilitarea instalațiilor și dotarea ambulatoriului

Mihnea Tudor

Referendum local în vederea recuperării zonei retrocedate din Parcul IOR, anunță PNL Sector 3

Felix Bradu

În București, proiectul liberal “Grădinița de Vacanță” a fost demarat: în Sectorul 1 s-a dat startul proiectelor „Grădinița de Vacanță și „Școala de Vară”

Mihnea Tudor

La Bojdeuca lui Ion Creangă lucrările de reabilitare și restaurare sunt aproape finalizate, anunță Costel Alexe, președinte CJ Iași

Mihnea Tudor

Presedintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că lucrările la Terminalul Cargo, care este conectat cu Aeroportul Oradea, sunt într-un stadiu avansat

Felix Bradu

Zilele Porţilor Deschise la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav

Mihnea Tudor

Preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, a declarat: Reconstrucţia Ucrainei se va face în principal prin Polonia şi România!

Mihnea Tudor

Ciprian Ciucu (PNL): Un candidat integru, competent, îi poate învinge pe Nicușor Dan și Gabriela Firea la Primăria Capitalei!

Mihnea Tudor

Ilie Bolojan anunţă că primele patru platforme de deşeuri vor fi deschise în iunie. Alte 32 de platforme, până la finalul anului. ”Nu ar mai trebui să vedem mobilier şi geamuri vechi pe lângă containere”

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »