Revelion 2022 – Secretele Președintelui vor fi dezvăluite și în ultima zi a anului!

Revelion 2022 - Secretele Președintelui vor fi dezvăluite și în ultima zi a anului!
Revelion 2022 - Secretele Președintelui vor fi dezvăluite și în ultima zi a anului!

Secretele Președintelui se vor dezvălui într-un episod special de Revelion, vineri, 31 decembrie, de la ora 22.00, la Prima TV.

Președintele Pupăză (Grig Chiroiu) și staff-ul său pregătesc un Revelion Retro în salonul de la Palatul Primăverii. Aici se va da o petrecere cu buget de austeritate, recitalurile artiștilor consacrați, care ar fi trebuit să asigure ambianța petrecerii dintre ani, vor fi înlocuite cu momente artistice prestate chiar de către membrii staff-ului. Totuși, la petrecerea de Revelion prezidențial vor fi invitați speciali Angelina Jolie și Brad Pitt, care tocmai se află în România pentru a turna un film, iar cele două personaje celebre vor fi interpretate de două sosii celebre ale celor doi actori de la Hollywood.

Și, o dată deschisă lista cu invitați, pe ea se vor mai așterne și: Valentin si Codruța Sanfira, Dan Lazăr, DJ Hara, Pyroblast, și nu în cele din urmă mult așteptata Melanie Trump. Și, cum un revelion Retro ar putea fi cu greu pe gustul tinerilor de la NextGeneration, aceștia își vor organiza propria petrecere. Una modernistă, cu DJ, muzică tehno, și tot ce este în trending. Invitații vor fi colegi de școală, prieteni de pe rețelele de socializare și chiar vedete pop-rock internaționale, precum Selena Gomez. Bineînțeles, distracția va fi atent supravegheată de profesorul și coordonatorul lor, Mârlanu Ferdinand (Toni Ionescu).

Așadar, vom avea un duel al revelioanelor sau mai bine spus: EverGreen vs Trending, Nostalgia vs Untold. Miezul nopții va fi marcat de o mare surpriză, pe lângă tradiționalul discurs al Președintelui României care va spune câteva cuvinte, pentru a lumina calea românilor în 2022, dar nu foarte multe, pentru că Melanie Trump poate sta la palat doar preț de câteva minute.

Secretele Președintelui se vor dezvălui și în ultima zi a anului 2021, de la ora 22.00, la Prima TV, într-un episod special de Revelion, plin de comedie la nivel înalt.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

revelion 2022 revelion prima tv secretele presedintelui
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes