S-au reluat extragerile Loteriei Române,, iar duminică, 21 iunie, au avut loc primele trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de după redeschiderea agențiilor Loto.
Ultimele trageri loto au avut loc în data de 19 martie, toate premiile care nu au fost câștigate la aceste trageri fiind reportate pentru tragerile care vor avea loc duminica aceasta.
La Loto 6/49, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 2,5 milioane lei (peste 520.000 de euro), iar la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 2,13 milioane lei (peste 440.000 de euro).
La Joker, la categoria I, este în joc un report în valoare de peste 7 milioane lei (peste 1,46 milioane de euro), iar la Noroc Plus, la aceeași categorie, este în joc un report de peste 278.000 de lei (peste 57.600 de euro).
Rezultate LOTO:
Loto 6/49: 2 45 8 22 18 27
Loto 5/40: 33 8 20 14 22 2
Joker: 9 36 27 21 3 +8
Noroc: 0 0 4 2 7 9 7
Super Noroc: 3 1 9 0 6 7
Noroc Plus: 2 0 2 5 2 7
La Loto 5/40, la categoria I se înregistrează un report în valoare de peste 886.400 de lei (peste 183.300 de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 114.000 lei (peste 23.600 de euro). La categoria I a jocului Super Noroc se înregistrează un report în valoare de peste 48.300 de lei.
”IEPURAȘUL NOROCOS” revine în atenţia jucătorilor cărora le place să încerce norocul la loz iar în data de 12 iulie vor avea loc extragerile pentru desemnarea câştigătorilor a două maşini puse în joc de Loteria Română.
Tragerile efectuate pe baza lozurilor necâștigătoare „IEPURAȘUL NOROCOS”, care ar fi trebuit să aibă loc în data de 18.04.2020, au fost reprogramate pentru data de 12.07.2020.
Odată cu redeschiderea agențiilor loto se reia și comercializarea lozului randalinat ”IEPURAȘUL NOROCOS” și colectarea lozurilor necâștigătoare de acest tip.
Acest loz a fost lansat de Loteria Română în luna februarie a acestui an, în așteptarea Sărbătorilor Pascale și le oferă șansa celor care și-au încercat și își vor încerca norocul cu acest loz, să se transforme din necâștigători în câștigătorii unui autoturism.
Pentru acest loz, comercializat exclusiv în agențiile loto proprii, Loteria Română a pus la bătaie 149.995 de câștiguri în bani în valoare totala de 1.109.350 de lei care pot fi câștigate pe loc și două autoturisme care pot fi câștigate în urma unor extrageri speciale de lozuri necâștigătoare din această serie.
Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering – Se sustrăgea inclusiv mâncarea
Colectarea lozurilor necâștigătoare s-a făcut și va continua să se facă exclusiv în agențiile loto proprii, data limită pentru depunerea acestora fiind 09.07.2020 pentru agențiile din București și 07.07.2020 pentru agențiile din restul țării.
Comenteaza cu profilul facebook