Risc mare de avalanşă în munţii Făgăraş, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu, cât și în Bucegi

Salvamontiştii anunţă că, începând de joi seară, până vineri seară, este risc mare de avalanşă, cotat cu patru din cinci, în munţii Făgăraş, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu şi risc însemnat, de nivelul trei din cinci, în Masivul Bucegi.

În munţii Făgăraş, Ţarcu-Godeanu şi Parâng-Şureanu riscul de producere a unor avalanşe este de patru din cinci la altitudini mai mari de 1.800 de metri şi de trei din cinci, considerat risc însemnat, la sub 1.800 de metri. Acolo, în urma ninsorilor din ultima perioadă, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă care măsoară între 30 şi 50 de centimetri, iar acolo unde zăpada a fost troienită stratul ajunge la unu-doi metri. 

Stratul superior de zăpadă are coeziune slabă între cristale şi nu face aderenţă cu stratul mai vechi, întărit, ceea ce poate duce la dislocare.

”Pe pantele suficient de înclinate se pot declanşa spontan avalanşe de dimensiuni medii sau chiar mari la peste 1.800 de metri prin alunecarea stratului de la suprafaţă peste straturile mai vechi şi izolat, dislocarea acestora sau prin ruperea şi alunecarea plăcilor de vânt din apropierea crestelor, riscul fiind amplificat la supraîncărcări”, se arată în buletinul nivometeorologic pentru perioada 2 februarie ora 20:00 –  3 februarie ora 20:00.

În Masivul Bucegi riscul de avalanşă este însemnat, cotat cu trei din cinci. 

În munţii Călimani-Bistriţei, în munţii Rodnei şi Vlădeasa riscul este moderat, de doi din cinci, în timp ce în Ceahlău este risc redus de avalanşă.

Prognoza meteo arată că va ninge temporar în toate masivele, în special în cursul serii de vineri.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

risc avalanse salvamont zapada in fagaras
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes