Recomandate Sanatate

Mult mai grav decât ne-am închipuit: România cere sprijin internaţional pentru gestionarea pandemiei COVID

România cere sprijin internaţional pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, iar CNSU a adoptat, sâmbătă seară, o decizie pentru solicitarea de medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat şi Hotărârea numărul 93”, au transmis, sâmbătă seară, autorităţile.

Potrivit documentului, decizia a fost luată ”având în vedere nevoia acută de asigurare a medicaţiei şi echipamentelor necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19, precum şi imposibilitatea asigurării, într-un număr suficient, a personalului medical de specialitate pentru acordarea asistenţei medicale acestor pacienţi”.

”Luând în considerare creşterea exponenţială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 care a determinat supraaglomerarea unităţilor sanitare şi în special a unităţilor de primiri urgenţe şi secţiilor de terapie intensivă cu pacienţi ce au dezvoltat forme severe sau grave şi care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, precum şi nevoia acută de suplimentare a personalului medical din cadrul unităţilor sanitare, ţinând cont de propunerea şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, vicepreşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în sensul solicitării de asistenţă internaţională, CNSU hotăreşte:

Art.1 – Se aprobă solicitarea de asistenţă internaţională constând în medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19, prin Mecanismului European de Protecţie Civilă şi Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).

Art.2 – Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă preia medicamentele şi echipamentele medicale şi le predă către C.N. Unifarm S.A, care asigură depozitarea şi distribuirea acestora către unităţile sanitare ce acordă asistenţă medicală pacienţilor cu COVID-19, în funcţie de nevoile identificate.

Art.3 – Coordonarea echipajelor şi echipelor medicale, precum şi stabilirea locaţiilor în care desfăşoară activitatea, se realizează prin intermediul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei.

Art.4 – Se abilitează Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, să emită în regim de urgenţă documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical şi medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România”, se mai arată în document.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Alexandru Rafila pregătește o lovitură pentru Arafat! Vrea să-i ia din atribuții

Mircea Furdu

Documentul Comisiei Europene despre ”comunicarea corectă”, retras. Recomanda ca termenul ”Crăciun” să fie înlocuit cu “sezonul sărbătorilor” și alte aberații

Mihnea Tudor

Parada Militară la Arcul de Triumf din Capitală, de Ziua Naţională – VIDEO

Mihnea Tudor

Incendiu URIAȘ pe Muntele Pietricica, Piatra Neamț – VIDEO. Mesajul primarului Carabelea

Mihnea Tudor

Rareș Bogdan, despre ”comunicarea corectă”, cerută de Bruxelles: Cineva se joacă periculos cu focul! Derapajele au ajuns într-un punct de netolerat

Mircea Furdu

Aeronava cu cetăţenii români blocaţi în Africa de Sud a aterizat la Otopeni

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »