România – Coreea de Sud rezultat în etapa a doua a grupei de la Olimpiadă. Naționala, la pământ

România - Coreea de Sud rezultat în etapa a doua a grupei de la Olimpiadă
România - Coreea de Sud rezultat în etapa a doua a grupei de la Olimpiadă

Naționala olimpică a României a fost zdrobită, duminică, la Kashima, cu scorul de 4-0 (1-0), de Coreea de Sud, în etapa a doua a Grupei B a turneului olimpic. Tricolorii au jucat o repriză în inferioritate numerică, din minutul 44.

Au marcat: M.Marin ’27 (a), Lee Donggyeong ’59, Lee Kangin ’84 (p), ’90.

0-1, min. 27: Marius Marin a trimis mingea în propria poartă în minutul 27, la o centrare a adversarilor;

0-2, min. 59. Lee Donggyeong a şutat la poartă de la peste 20 de metri, V. Gheorghe a plonjat în faţa balonului şi l-a deviat la colţul scurt;

0-3, min. 84: R. Grigore l-a faultat pe Seol în careu, iar Lee Kangin a transformat penaltiul dictat de arbitru;

0-4, min. 90: Lee Kangin a înscris cu un sut de la 15 metri, din poziţie centrală.

În minutul 45+1, Ion Gheorghe a fost eliminat, el primind al doilea cartonaş galben. El îl primise pe primul în minutul 25.

România – Coreea de Sud echipele din teren

România: Aioani – Ghiţă, M. Marin, 4. Paşcanu – I. Gheorghe, Ciobanu (Florescu ’76), Dulca (T. Băluţă ’77), Boboc (R. Grigore ’64) – Sefer (V. Gheorghe ’56), G. Ganea (Sîntean ’56), Dobre. Selecţioner: Mirel Rădoi;

Coreea de Sud: Song Bumkeun – Seol Youngwoo, Park Jisu, Jeong Taewook, Kang Yoonseong – Lee Donggyeong (Kim Jinkyu ’79), Jeong Seungwon (Jung Seungwon ’46), Won Dujae, Lee Dongjun (Song Mingyu ’65) – Um Wonsang – Hwang Uijo (Lee Kangin ’79. Selecţioner: Kim Hakbum.

Cartonaşe galbene: I. Gheorghe ’25, ’45, Paşcanu ’67 / Jung Seung-Won ‘8;

Cartonaş roşu: I. Gheorghe ’45.

Arbitri: Jesus Valenzuela – Tulio Moreno, Lubin Torrealba (toţi trei din Venezuela) – Ivan Barton (Slovenia).

În celălalt meci al Grupei B, Honduras a învins, tot duminică, reprezentatova Noii Zeelande cu scorul de 3-2 (1-1).

Au marcat: Cacace ’10, Wood ’49 / Palma ’45+1, Obregon ’78, Rivas ’87.

După două etape, clasamentul grupei este următorul: 1. Corea de Sud – 3 puncte (golaveraj +3), 2-3 Noua Zeelandă, Honduras – 3 puncte (0), România – 3 puncte (-3).

Ultima etapă a grupei va avea loc miercuri, după următorul program:

14.30 – Sapporo: România – Noua Zeelandă;

14.30 – Yokohama: Coreea de Sud – Honduras.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

rezultat romaniaromania - coreea rezultatromania - koreea rezultatromania coreea de sudromania coreea de sud rezultatromania olimpiada
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes