România mai are potențial de relaxare. Care este soluția văzută de BNR

Cristian Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, a declarat, joi, în cadrul unui eveniment ARIR România, că Banca Centrală mai are potenţial de relaxare, respectiv rezervele minime obligatorii (RMO) în valută, iar în privinţa ratei dobânzii de politică monetară cred că trebuie să analizăm în detaliu dacă o reducere suplimentară mai este oportună.

“Uitându-ne spre viitor cred că mai există potenţial de relaxare. Mă gândesc la rezervele minime obligatorii (RMO) în valută, de exemplu, iar în ceea ce priveşte rata dobânzii de politică monetară cred că trebuie să analizăm în detaliu, cu multă atenţie, dacă o reducere suplimentară mai este oportună. Să analizăm, de exemplu, dacă o asemenea mişcare nu va duce la reducerea ratelor de economisire. Mă întreb: Ne dorim oare să descurajăm economisirea? Poate şi mai bine spus, ne permitem să o descurajăm? Ce e clar e că ne vom uita îndeaproape la acest aspect. Eu unul cred că economisirea este importantă. Bazinele de economisire din România, să le spunem pool-uri de capital, ştim cu toţii că nu sunt adânci, nu sunt mari, majoritar sunt depozite, iar piaţa de capital este mai mică decât ne-am dori cu toţii, dar sperăm să crească, să o vedem crescând şi să o ajutăm să crească”, a afirmat Cristian Popa.

Potrivit acestuia, ratele dobânzilor pentru depozitele la termen s-au menţinut în jurul a 2%.

Ratele reale ale dobânzilor

Un alt aspect subliniat de oficialul BNR se referă la faptul că ratele reale ale dobânzilor sunt deja negative. Practic, ratele nominale sunt mai mari decât inflaţia, a spus el.

“Ne dorim reducerea costurilor pentru economia reală. BNR a operat trei reduceri de dobândă în acest sens, însă ele trebuie să vină şi din marjă”, a spus Popa, la evenimentul “Pulsul Pieţei Financiare”, organizat de Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis, miercuri, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 6 august, potrivit băncii centrale.

CA al BNR a hotărât, totodată, reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,00% pe an, de la 1,25% pe an, şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 2,00% pe an de la 2,25% pe an.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bnr politica de relare romania ratele reale ale dobanzilor relaxare economica rezerve valutare
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes