România trimite pompieri şi autospeciale mari de stingere, ca să ajute la stingerea uriașelor incendii din Franța, la solicitarea guvernului de la Paris

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pe tema acordării unui  ajutor umanitar extern de urgenţă autorităţilor din Franţa, în urma unor consultări cu preşedintele Klaus Iohannis, transmite Guvernul. La finalul şedinţei, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că România trimite peste 70 de pompieri, dar şi autospeciale de stingere care ar putea pleca în această noapte. 

UPDATE: Arafat a precizat, răspunzând unei întrebări, că ”Franţa a fost alături de noi de foarte multe ori, şi pe durata pandemiei”.  

”Noi am simţit întotdeauna prezenţa Franţei alături de noi când am avut nevoie şi e normal să fim şi noi alături de ei. Aşa că mişcarea e una normală, e în cadrul spiritului civil de protecţie europeană. Aici avem un partener care e şi stat membru UE şi stat membru NATO şi folosim mijloace achiziţionate din fonduri europene dintr-o bază NATO pentru a sprijini partenerul respectiv. Cred că este un exemplu de solidaritate, de modul în care se lucrează împreună şi de sprijin pentru alte state”, a mai declarat Arafat.  

UPDATE: Raed Arafat a precizat că ieri a fost făcută solicitarea din partea Guvernului din Franţa, pentru sprijin aerian şi terestru.  

”Am stabilit că putem oferi un modul terestru de intervenţie”, a afirmat Arafat, precizând că oferta a fost deja acceptată de Franţa.  

Arafat a mai precizat că vor fi folosite avioanele de la baza de transport strategic care aparţine forţelor NATO.  

”Urmează să vină azi două avioane C17, avioane foarte mari de transport, unul va ateriza la Bucureşti, altul la Timişoara”, a precizat Arafat.  

Acesta a explicat că au fost mobilizaţi peste 70 de pompieri şi 8 maşini cu capacitate mare de stingere, plus două cisterne de apă. 

”Au fost mobilizaţi pompierii către Bucureşti şi Timişoara din mai multe judeţe, urmând ca mijloacele de intervenţie şi personalul să fie transportate cu cele două avioane C17 până în Bordeaux. E o premieră că trimitem mijloace tehnice şi pompieri folosind avioane care aparţin unei baze militare puse la dispoziţia noastră, la solicitarea MApN”, a mai transmis Arafat.  

Acesta a explicat că ajutorul din România ar putea pleca chiar în noaptea următoare.

Comunicatul Guvernului:

”România acordă sprijin autorităților din Franța pentru stingerea incendiilor de pădure

În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, astăzi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Franța pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul acestora.
Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Franța.
Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naționale din România, vor efectua începând cu data de 11.08.2022 o misiune internațională de sprijin în Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora. Cele două aeronave, care vor pleca din București, respectiv Timișoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în 17 mijloace de intervenție și personal de intervenție aferent , respectiv 77 pompieri salvatori.
Precizăm faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franța, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.
Dat fiind contextul actual, în care mai multe țări europene se confruntă cu incendiile de vegetație, reamintim faptul că statul român s-a implicat și în sprijinirea autorităților din Grecia cu echipe specializate de intervenție, la solicitările formulate de guvernul elen, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă.
România continuă să-și onoreze angajamentele internaționale, rămânând un partener solidar Franței, așa cum la rândul său, statul francez a sprijinit și sprijină în continuare poporul român în numeroase situații.

ŞTIRE INIŢIALĂ: La finalul reuniunii, în jurul orei 16.00, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, vor susţine declaraţii de presă la Palatul Victoria, mai indică sursa citată.

Cinci state membre ale Uniunii Europene (UE), inclusiv România, urmează să trimită pompieri să lupte împotriva unor incendii violente în Gironde şi Landes, în sud-vestul Franţei, anunţă joi preşedintele francez Emmanuel Macron.

„Germania, Grecia, Polonia, iar în următoarele ore România şi Austria – partenerii noştri vin în ajutor Franţei împotriva incendiilor. Le mulţumim. Solidaritatea europeană în acţiune!”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter şeful statului francez.

Comisia Europeană (CE) a anunţat, la rândul său, că trimite patru avioane din flota UE, din Grecia şi Suedia.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ajutor frantaarafatigsuincendii frantapompieri romani
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes