Românii, interziși în Polonia: risc epidemiologic crescut

Ministerul Afacerilor Externen anunță că România a fost inclusă de autorităţile poloneze pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut, iar cursele aeriene către sau dinspre ţara noastră au fost suspendate temporar, începând de miercuri, conform unui comunicat de presă.

Conform MAE, măsura suspendării curselor aeriene se aplică pentru toate cele peste 40 de state incluse pe lista ţărilor cu risc epidemiologic crescut şi este valabilă până la data de 15 septembrie, urmând să fie reevaluată în funcţie de evoluţiile epidemiologice.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile poloneze, vor fi exceptate zborurile aeriene organizate la cererea sau cu acordul Guvernului polonez, zborurile umanitare, medicale şi cele de căutare şi salvare, zborurile militare poloneze şi străine, precum şi zborurile tip charter planificate anterior intrării în vigoare a hotărârii privind instituirea noilor măsuri.

Totodată, MAE precizează că persoanele care călătoresc în Republica Polonă dintr-un stat membru UE, precum şi din Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană, Republica Islanda şi Principatul Liechtenstein pot intra în continuare în acest stat fără restricţii sau măsuri speciale precum carantină obligatorie sau autoizolare. La punctele de frontieră terestră Schengen (cu Republica Federală Germania, Republica Cehă, Republica Slovacă şi Republica Lituania) sunt efectuate numai verificări aleatorii ale documentelor de călătorie.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varşovia: 0048 22 628 31 56; 0048 22 622 25 70; 0048 22 622 25 20, apelurile fiind redirecţionate gratuit către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0048 694 486 683.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51924 şi varsovia.mae.ro.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

coronavirus polonia interzis polonia intrarea in polonia risc epidemiologic zboruri polonia interzise
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes