Economie

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur cu dobânzi de până la 4,15% pe an, începând cu 1 septembrie

Ministerul Finanţelor a anunţat marţi că emite, începând cu 1 septembrie, trei noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de până la 4,15% pe an.

Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

”Ministerul Finanţelor emite, începând cu 1 septembrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,25%, 3,75% şi 4,15%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, a informat ministerul.

Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 1 – 28 septembrie de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 01 – 27 septembrie 2021 pentru mediul urban şi 1 – 24 septembrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe şi al Poştei Române.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Controale ANAF la companiile din energie

Mihnea Tudor

Bitcoin atinge un nou record istoric, după lansarea unui produs financiar pe Wall Street

Mircea Furdu

Fără penalizări: Consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturii la energie electrică şi gaze

Mircea Furdu

Datoria externă totală a României a ajuns la o sumă amețitoare

Mihnea Tudor

În medie, în fiecare zi a lui 2020 s-au produs 17 accidente soldate cu pierderi de vieţi sau răniri grave. Una din 20 de maşini produce anual un accident

Mircea Furdu

Prețul gazului – record istoric pe piața europeană

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »