Românii, ”sufocați” de scumpiri

Duminica aceasta, de la ora 14:30, unul dintre subiectele prezentate în emisiunea “Asta-i România!” va fi problema arzătoare a evoluției alarmante a prețurilor. Sufocați de scumpiri, românii o duc mai greu de la o zi la alta, iar acesta este doar începutul sfârșitului, avertizează economiștii, care sunt de părere că până la sfârșitul anului viitor prețurile continuă să crească.

Mâncare, bani, criză, inflație, scumpiri sunt cuvintele cheie pe care le rostim în fiecare zi cu îngrijorare. Ce mâncăm mâine, cu ce plătim facturile și ratele, la ce să mai renunțăm ca să ne ajungă salariul sau pensia de la o lună la alta? Ne paște sau nu o iminentă criză alimentară? Acestea sunt doar câteva dintre cele mai arzătoare probleme ale românilor la care vom putea afla răspunsurile în cadrul emisiunii “Asta-i România!”, de duminica aceasta.

Pe zi ce trece, românii simt că pierd bătăia cu prețurile tot mai mari. În piețe și magazine lumea vine mai degrabă ca la muzeu; se uită și pleacă, pentru că prețurile sunt cele mai mari din ultimii 30 de ani. În fața valului de scumpiri românii sunt îndemnați să mai strângă cureaua iar antreprenorii estimează că ne așteaptă scumpiri de până la 30% până la finalul anului, deoarece costurile de producție s-au majorat în ultima perioadă cu 50%.

Plătim cu 40% mai mult la facturi, combustibilii s-au scumpit cu 35%, iar dacă vorbim despre alimente, cartofii și uleiul se află în topul scumpirilor, urmate de pâine, făină, mălai, legume, brânză și carne. Și, dacă tinerii mai găsesc o soluție salvatoare în fața valului de scumpiri, bătrânii sunt condamnați să trăiască de azi pe mâine. Rata inflației a atins un nivel record, de 13,8%, ceea ce înseamnă că banii și-au pierdut valorea, în timp ce veniturile noastre au rămas aproape la fel.

Nu ratați o nouă ediție “Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, duminică de la ora 14:30, la Kanal D.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

asta-i romaniascumpirisufocati de scumpiri
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes