Romașcanu aruncă o nouă minciună, în cazul deputaților scandalagii, fiind contrazis chiar de Ciolacu

Lucian Romașcanu, purtatorul de cuvant al PSD, s-a lansat în câteva declarații contradictorii, în cazul celebrului scandal provocat de cei doi deputați PSD, Solomon și Stativa, într-o shaormerie din centrul Bucureștiului. El a susținut că Ciolacu a sunat ”imediat” pentru a-și cere scuze, iar liderul PSD afirmase într-o emisiune că ”așteaptă să afle adevărul”.

”Sunt doi deputați, sigur, dar dincolo de asta, sunt doi cetățeni care nu au fost trimiși în urmă unei ședințe de partid să mănânce șaorma și să facă scandal. A fost atitudinea lor personală, pentru care din nefericire nu au găsit înțelepciunea să-și ceară scuze. Au fost amendați pentru această chestiune, iar domnul președinte Ciolacu a fost destul de clar aseară într-o emisiune televizată.

Mai mult, imediat cum a aflat de această întâmplare, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe managerul acelei saormerii și a cerut scuze în numele dansului personal și al partidului. A fost o nesăbuință majoră, o atitudine pe care nu au reușit să și-o asorteze cu calitatea de reprezentanți în Parlamentul României, au plătit pentru ea legal și probabil vor avea repercusiuni majore și în carieră dumnealor politică”, a declarat Romașcanu la RFI.

Ciolacu nu-i credea vinovați

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat neîncrezător în faptele colegilor săi de partid, deputații Solomon și Stativă, prezentate marți dimineață de Poliție în mod oficial, printr-un comunicat de presă, în care se arăta că cei doi au făcut scandal lunui noaptea într-o șaormărie din Centrul Vechi, i-au înjurat pe polițiști și „au avut o atitudine sfidătoare la adresa acestora”. Întrebat de Digi24.ro care este reacția sa, în calitate de șef al PSD, față de comportamentul deputaților Solomon și Stativă, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Să aflăm adevărul”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

deputati scandalagii lucian romascanu solomon si stativa
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes