Administrație locală Recomandate

Romprest anunță că, în Sectorul 1, „Situația de blocaj a fost dezamorsată”

Societatea Romprest a anunțat că va ridica gunoiul din Sectorul 1, după ce partenerii au decis să permită accesul la stațiile de sortare, în limita capacității, conform unui comunicat postat sâmbătă pe site-ul societății.

Astfel, compania precizează că „situația de blocaj a fost dezamorsată”, deșeurile urmând să fie ridicate de pe străzile Capitalei începând cu data de 5 iunie, ora 20.00.

„Având în vedere apelul nostru, transmis către toate autoritățile, în sensul găsirii unei soluții pentru rezolvarea situației de blocaj create la nivelul Sectorului 1 și înțelegând importantă asigurării continuității serviciului public de salubritate, partenerii noștri contractuali, 3R Green SRL, Rom Waste Solution SA și Iridex Group SRL, ne-au comunicat astăzi, 5 iunie 2021, la ora 20.00, că vor permite accesul în stația de sortare, în limita capacităților lor, al autospecialelor încărcate cu deșeurile colectate din sectorul 1, urmând că diferendul financiar să își găsească o rezolvare amiabilă, instituțională, în cursul săptămânii viitoare.

Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru că, pe măsură ce autospecialele se vor descarcă la stația de sortare, să între în program de colectare a deșeurilor care s-au acumulat în sector începând cu dată de 1 iunie 2021, dată la care accesul la stațiile de sortare agreate a fost interzis.

Astfel, prin acordul comun al operatorilor de salubritate autorizați, această situație de blocaj a fost dezamorsată. Așteptăm că autoritățile abilitate să își asume responsabilitățile care le revin și să asigure funcționarea acestui serviciu public care se prestează în regim de continuitate, prin finanțarea și asigurarea unui cadru contractual și legal predictibil, pentru a menține starea salubră și implicit sănătatea populației.

Facem un apel la înțelegere și colaborare, atât către populație cât și către Poliția locală, în sensul de a spijini operatorul delegat în demersul sau de a reintră în regim normal de colectare”, a anunțat Romprest, într-un comunicat de presă.

Distribuie

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Transportatorii dau în judecată Primăria Capitalei pentru nerespectarea Legii taximetriei

Daniela Arnăutu

Fără adresă de domiciliu pe cărțile de identitate! Ce urmări poate avea propunerea făcută de Barna

Daniela Arnăutu

Vine urgia! Coduri galben şi portocaliu, de caniculă și furtuni, în aproape toată țara. Disconfortul termic, la ordinea zilei

Daniela Arnăutu

Marți începe Evauarea Națională! Iată cum vor decurge examenele și unde poți semnala neregulile

Daniela Arnăutu

Sorin Cîmpeanu recunoaște că elevii au pierdut contactul cu şcoala. Consecința, număr mai mic de elevi înscrişi la Bacalaureat 2021

Mircea Furdu

Studiu: Poliția Română, a doua cea mai coruptă din Europa

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »