ROventura: Prin Bucovina, pe urmele răzeșilor

„ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, la o plimbare prin fascinanta Bucovină, pe urmele răzeșilor. George Mihai și Andreea Străvoiu ne poartă pașii prin locuri unice, dar ne invită și să ne bucurăm de gustul bucatelor strămoșești.

Niciunde nu poți surprinde mai bine, parcă, frumusețea Țării Dornelor, ca aici, pe plaiul răzeșilor din Drăgoiasa. Români lipiți de locul de baștină, liberi din tată-n fiu și gospodari nepereche, neamul răzeșilor, parcă și-a făcut cuib în Rai, după cum ni se arată locul.

O expediție cu șenilata le poartă pașii roventurienilor într-una dintre cele mai frumoase și nebune aventuri montane de până acum.

Străbatem, prin intermediul „ROventura”, un traseu de o zi întreagă, cu șenilata, pentru a ne bucura de experiențe unice, menite să satisfacă și setea de adrenalină a celor care ajung aici și vor să descopere Bucovina… altfel.

Călătorii noștri ne invită, apoi, la un popas pentru a ne delecta cu bucate alese ale locului. Răzeșul aprinde buturugile, scoate merindele din remorcă, și se pune pe gătit. Experiențele precum aceasta de care ne bucurăm noi, în această ediție ”ROventura”, sunt neprețuite dar, totodată, și greu de povestit.

Natura merită protejată, pentru cât e de generoasă cu noi, prin măreția și frumusețea sălbatică pe care ni le așterne în fața ochilor, pretutindeni. Întocmai ca odinioară, Răzeșul face astăzi, din ingeniozitatea ciobanilor, un spectacol de miros, gust și culoare. Adevărate acadele de brânză răzășești, delicioasele gustări, sunt un mic miracol aici, în singurătatea muntelui.

Nu ratați, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție „ROventura”, prezentată de Mihai Ghiță și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Sursa foto: BLC Media

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

razesiroventuratara dornelorvacanta bucovina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes