Rudel Obreja, are cancer cu metastaze: ”Cer întreruperea executării pedepsei pentru a începe demersurile medicale. Vreau să trăiesc!”

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care ispăşeşte o condamnare la închisoare în dosarul Gala Bute, a anunţat, într-un mesaj postat duminică pe Facebook, că are cancer cu metastaze şi că vrea întreruperea executării pedepsei pentru a începe demersurile medicale fie în ţară, fie în străinătate.

“Am nevoie de tratament în condiţii UMANE”, “Vreau să trăiesc!”, a menţionat el, adăugând că în prezent este într-un salon de spital, cu perfuzii, şi păzit permanent de gardieni.

Dragii mei prieteni,

Ţin să vă mulţumesc din inimă tuturor celor care v-aţi mobilizat exemplar în susţinerea cauzei mele, a VIEŢII MELE, a DREPTULUI de a TRĂI, alături de soţie, de copiii mei,de voi toţi.

Am nevoie de tratament in condiţii UMANE,de grija medicilor şi a familiei mele, extrem de importante în contextul actual şi iată de ce:

– stau într-un salon de spital, aproape tot timpul cu perfuzii, care-mi atenuează durerile crunte;

– sunt păzit de gardieni în salon, corp la corp , zi şi noapte

– nu am telefon, doar 5 vizite PE LUNĂ ale soţiei, deci nu am capacitatea de mişcare pentru a începe tratament sau operaţie chirurgicală.

Cer să mi se recunoască DREPTUL conferit de Lege, al întreruperii executării pedepsei, pentru a începe demersurile medicale în România sau în străinătate!

VREAU SĂ TRĂIESC!

Dar pentru asta am nevoie de Proceduri…

Rog respectuos Comisia de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, să se constituie în timp util pentru întocmirea şi prezentarea Raportului de Expertiză Medico-Legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât Instanţa de Judecată să se poată pronunţa la termenul deja stabilit pentru data de 20.7.2022.

Orice amânare din cauza lipsei acestui Raport de Expertiza al INML îmi complică şansele!

Actele aflate la Dosarul medical, întocmite de cele doua Spitale sunt CLARE, este nevoie doar de confirmarea lor de către INML.

Am cancer cu metastaze .

CRUNT!

Cu VOIA LUI DUMNEZEU, am şanse să mă pot trata/ opera.

Repet, orice întârziere le diminuează!

Chiar dacă am avut parte de două condamnări NELEGALE, de încălcarea Legilor şi a Constituţiei României pentru a fi trimis la închisoare, nu m-am sustras niciodată, n-o voi face nici de aici înainte.

După cum vedeţi ,apelez la Respectarea Legii, în această Ţară…

OPTIMIST…CURABIL…măcar de CANCER!”, este mesajul lui Obreja.

Rudel Obreja a fost condamnat definitiv în aprilie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

obreja cancer obreja inchisoare rudel obreja
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes