Rusia a declarat ca personae non grata 10 reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova

Federaţia Rusă a declarat ca personae non gratae 10 reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova, anunţă MAE. precizând că aceasta este o reacţie la declararea personae non gratae de către România, la 5 aprilie, a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.

“Ministerul Afacerilor Externe informează că Federaţia Rusă a declarat ca personae non gratae 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei României la Moscova, aceasta fiind o reacţie la declararea personae non gratae de către România, la 5 aprilie 2022, a 10 persoane care activau în cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

MAE reaminteşte că decizia autorităţilor române a avut la bază activităţile şi acţiunile celor 10 persoane, care au contravenit prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

MAE reiterează condamnarea fermă a agresiunii ilegale, nejustificate şi neprovocate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi a crimelor de război şi a altor crime internaţionale comise în această ţară de către forţele ruse.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

parsoane non grata persoane non grata
redactia

Alte stiri de interes