O nouă amenințare a fost lansată, joi, de unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin. Dmitri Medvedev a avertizat NATO că dacă Suedia și Finlanda se vor alătura alianței militare conduse de SUA, atunci țara sa va trebui să își consolideze apărarea în regiune, inclusiv prin desfășurarea de arme nucleare.
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că, în cazul în care Suedia și Finlanda aderă la NATO, atunci Rusia va trebui să își consolideze forțele terestre, navale și aeriene din Marea Baltică pentru a restabili echilibrul militar, relatează B1Tv.
Medvedev a evocat în mod explicit amenințarea nucleară, afirmând că nu se mai poate vorbi de o Baltică „fără arme nucleare”, unde Rusia are exclava Kaliningrad, între Polonia și Lituania.
„Până astăzi, Rusia nu a luat astfel de măsuri și nici nu avea de gând să o facă. Dacă ne forțează mâna ei bine… luați aminte că nu noi am fost cei care am propus acest lucru”, a mai spus fostul președinte rus.
Furia autorităților de la Kremlin vine după ce media suedeze au anunțat, nu mai departe de ziua de ieri, că autoritățile intenționează să aplice pentru statutul de membru NATO la finalul lunii iunie.
Recent, cotidianul The Times, a scris, citând oficiali, că Rusia a făcut o „gafă strategică masivă”, deoarece Finlanda și Suedia par gata să se alăture NATO încă din această vară.











Comenteaza cu profilul facebook