stiripescurt.ro
Politica Recomandate

S-a rupt ”echipa câștigătoare”! Raluca Turcan aruncă acuzații EXTREM de dure și cere demisia liderului PNL și a echipei de negociere

Liberalii au negociat ”în genunchi”. Raluca Turcan aruncă acuzații EXTREM de dure: Florin, iţi imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale?
Liberalii au negociat ”în genunchi”. Raluca Turcan aruncă acuzații EXTREM de dure: Florin, iţi imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale?

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a transmis luni colegilor de partid un mesaj extrem de dur legat de negocierile pentru guvern şi de atitudinea preşedintelui partidului Florin Cîţu

Turcan îl acuză pe Cîțu că spune minciuni şi căruia îi cere să-şi depună demisia împreună cu toată echipa de negociere. ”E puţin spus că s-a negociat în genunchi”, consideră Turcan.

”Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe Facebook”îi transmite Tucan lui Cîţu.
Ea mai acuză şi faptul că preşedintele partidului a negociat doar pentru el şi că nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri.


Prezentăm integral mesajul Ralucăi Turcan:

”Dragi colegi,

Am decis să nu particip la această şedinţă întrucât votul mi-a fost deja deturnat o dată, şi doresc să nu se mai întâmple lucrul acesta din nou.

Doresc însă să cunoaşteţi părerea mea despre evenimentele în desfăşurare.

Consider că echipa de negociere nu a purtat o negociere pentru PNL, ci a pregătit o garnitură şi o foaie de parcurs pentru predarea la cheie a PNL către PSD.

În primul rând s-a plecat la drum cu o minciună. Şi un vot manipulat ordinar. Nu, nu mă refer la Congres, ci la votul pentru a încerca negocieri şi cu unii şi cu alţii. Votul meu şi al altora a fost folosit doar pentru a negocia cu PSD. Şi doar în folosul unui grup extrem de restrâns.

A fost o fraudă asupra votului colegilor.

Din tot ce am citit în presă, nu am văzut nicio idee politică, de viziune, de la negociatorii partidului pe care să o vedem transpusă în avantajul politic al PNL! PSD-ul v-a dat în fiecare zi teme, la care voi reacţionaţi.

Este puţin spus că s-a negociat în genunchi.

Mandatul lui Florin Câţu nu a fost decât un şir de minciuni, greşeli şi jocuri personale.

Aş spune că e de domeniul patologicului.

Florin, iţi imaginezi că nimeni nu se prinde de minciunile tale? Toţi se prind, îţi garantez.

NIMIC din ce ai spus până acum, tu, preşedintele partidului, nu a fost adevărat! Doar un şir de minciuni.

Şi nu numai de minciuni dar şi de lipsă de responsabilitate!

Florin, eşti dispus să joci la poker până şi banii de pensii. De mai bine de o lună mă ţin de capul tău şi-ţi spun repetat că de vineri (26 nov) nu mai sunt bani de pensii şi de alocaţii pt că i-ai luat la rectificare doar ca să dai tu bine la cifre în postările de pe facebook.

Cu toţii i-am reproşat lui Orban că nu a negociat în interesul partidului. Dacă el nu a făcut-o, voi în interesul cui aţi făcut-o? Cu siguranţă nu al PNL!

Când am fost convinsă că negocierea lui Ludovic cu USR e proastă, m-am ridicat de la masă. La fel şi Rareş, şi Robert, şi ceilalţi mi-aţi dat dreptate.
Cum arată negocierea făcută de voi, comparativ cu negocierea lui Orban?

Eu atunci m-am ridicat şi am plecat. Voi ce aţi făcut acum? V-aţi milogit la Ciolacu să prindeţi un colţ de pâine.

Vă cer să ieşiţi voi acum public, să spuneţi că aţi negociat mai bine ca Orban!

În aceste negocieri, preşedintele partidului a negociat doar pentru el. Atât. Nimic altceva!!! Motivele? O să le aflăm, cu siguranţă! Dar cu un preţ prea mare plătit de partid.

Nu a existat niciun criteriu obiectiv pentru formarea propunerilor de miniştri. Niciunul. Aţi ignorat până şi cel mai important criteriu, cel referitor la rezultatele în alegeri (pe care PSD-ul, spre deosebire de voi, nu l-a ignorat).

Şi-atunci, vă miraţi că PNL se confruntă cu un asemenea val de critici, câta vreme voi acţionaţi în afara unei legitimităţi politice fireşti?

Închei spunând, momentul acesta este o ruşine pentru PNL şi cred că Preşedintele PNL ar trebui să-şi depună demisia, împreună cu echipa de negociere!

VOTUL MEU ESTE ÎMPOTRIVĂ”

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Ciucă: România şi-a atins toate ţintele strategice la summitul NATO. Conceptul Strategic consemnează că Marea Neagră este zonă de interes strategic al NATO

Mihnea Tudor

Victorie URIAȘĂ a Ucrainei: Armata rusă s-a retras de pe Insula Şerpilor

Mihnea Tudor

Orban îl desființează pe Cîțu, după demisia acestuia de la șefia Senatului: A fost pur şi simplu o unealtă. Nu-l iartă nici pe Ciucă

Mihnea Tudor

NATO: Rusia este ”cea mai mare şi directă ameninţare” la adresa păcii şi securităţii statelor membre. Moscova foloseşte ”constrângerea, subversiunea, agresiunea şi anexarea” pentru a-şi extinde sfera de influenţă

Mihnea Tudor

Florin Cîţu a demisionat de la conducerea Senatului. Alina Gorghiu preia interimatul

redactia

Summit NATO, Madrid: Rusia este o ”ameninţare drectă” la adresa ”securităţii” statelor membre NATO, declară Stoltenberg

Mihnea Tudor

METEO – Vine canicula! Temperaturile vor depăși 38 de grade

Mihnea Tudor

Decizie definitivă: Vasile Blaga a fost achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă

Mihnea Tudor

SUA alocă 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului de reactoare modulare mici în România

Mihnea Tudor

Rareș Bogdan, ”Un enunț simplu: Nu distrugeți ce ați realizat până acum”! Care sunt soluțiile europarlamentarului liberal, pentru consolidarea economică

Mihnea Tudor

Chesnoiu a demisionat din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD

Cristian Saghin

Rareș Bogdan, europarlamentar PPE, salută acordarea statutului de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană pentru R. Moldova și Ucraina

Cristian Saghin

David Popovici scrie ISTORIE! Medalie de aur la 100 de metri liber, la CM Budapesta

Cristian Saghin

Vasile Dîncu: Nu există niciun pericol pentru cei care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre

redactia

Un nou caz de variola maimuţei a fost diagnosticat în România

Gloria Pascu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »